Top 5 cele mai sexy fotbaliste ale planetei
Fotbalul nu înseamnă doar încrâncenarea tipic masculină pe care o vedem săptămână de săptămână în cele mai tari competiţii ale lumii. Latura sexy a sportului-rege o regăsim în meciurile mai puţin mediatizate din fotbalul feminin.
O ierarhie corectă a celor mai senzuale fotbaliste din lume e foarte greu de făcut, însă putem arunca un ochi asupra frumuseţilor care dau cu piciorul în minge în ciuda faptului că puteau fi la fel de bine fotomodele de succes.
Pe locul 5 în topul nostru e americanca de 28 de ani Alex Morgan, una dintre cele mai valoroase fotbaliste din ultimul deceniu. Campioană olimpică şi mondială cu naţionala SUA, Alex joacă pe postul de atacant, având 80 de goluri marcate la prima reprezentativă a ţării sale.
Datorită calităţilor sale fizice impresionante, Morgan n-a scăpat de atenţia revistelor americane (inclusive celebra Sports Illustrated), care au solicitat-o pentru numeroase şedinţe foto incitante.
Pe locul 4 o plasăm pe cea care e considerată “Ibrahimovic din fotbalul feminin”. Vorbim aici despre suedeza Kosovare Asslani. La fel ca “Ibra”, Asslani nu este o nordică sută la sută, ea fiind născută în Suedia din părinţi kosovari.
Ea a jucat pentru cluburi extrem de cunoscite precum Manchester City şi Paris Saint-Germain, iar la naţională poartă banderola de căpitan şi are o eficienţă deosebită, marcând de 25 de ori.
Pe locul 3 e o canadiancă de 34 de ani care a început sportul de performanţă cu baschetul. În cele din urmă, Lauren Sesselman s-a oprit la fotbal şi nu a regretat, ea cucerind bronzul la Olimpiada din 2012 cu naţionala frunzei de arţar.
Născută în America, Lauren a obţinut cetăţenia americană în 2010. Interesant e şi faptul că frumoasa blondă joacă acum pe postul de fundaş, dar mult timp a evoluat ca atacant.
Pe locul 2 revenim în Europa, mai exact în Olanda, unde o remarcăm pe Anouk Hoogendijk, o jucătoare la mijlocul terenului legitimată la Ajax Amsterdam.
La naţionala Olandei, simpatico Anouk a evoluat în peste 100 de meciuri, inclusiv la Mondiale şi Europene. Printre meciuri şi antrenamente, olandeza a găsit timp şi pentru pictoriale sexy.
Pe primul loc în clasament nu putea fi decât o braziliancă focoasă, Laisa Andrioli, fostă jucătoare de bază la naţionala ţării sale.
Laisa a fost la un moment dat în central atenţiei prin idila pe care a avut-o cu un fost fotbalist, conaţionalul Denilson. În 1998, acesta din urmă a deţinut recordul de cel mai scump jucător din lume, atunci când a fost transferat de Betis Sevilla de la Sao Paulo.