Drumul în tenis începe cu „Train Like a Pro”. Tabără organizată de Academia lui Victor Hănescu
Academia „Victor Hănescu” organizează în acest an o nouă ediție a taberei „Train Like a Pro”, care se va desfășura la Tenis Club Elite din Târgu Jiu.
„Anul acesta am pornit proiectul AVH KIDS prin care dorim să acordăm atenție specială copiilor care sunt la început de drum în tenis. Tabăra Train Like a Pro, ediția 2019, este dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 10 ani. Ceea ce le-am pregătit participanţilor este o combinaţie reuşită între antrenament, pregătire mental-emoțională şi distracţie, toate sub atenta supraveghere şi coordonare a unei echipe de antrenori, psihologi, preparatori fizici și actori”, a spus Victor Hănescu.
Ediția din acest an a taberei „Train Like a Pro”, care este sprijinită de Fundația Alexandrion și Aqua Carpatica, se va desfășura în perioada 24 – 31 august.
”Știu cât de provocator este pentru părinți să facă cea mai bună alegere pentru copiii lor atunci când vine vorba de pregătire în tenis, fie că este vorba de alegerea antrenorului potrivit sau a contextului general care să susțină dezvoltarea talentului nativ al unui copil cu potențial. În cadrul taberei Train Like a Pro oferim un overview a ceea ce se întamplă la Academie, în București. La sfârșitul cantonamentului, în afară de experiența TLAP, participanții primesc și o evaluare însoțită de recomandările specialiștilor din cadrul Academiei Victor Hănescu”, a declarat fostul număr 26 ATP.
Copiii participanți la tabăra „Train Like a Pro, fete și băieți, cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani, vor avea 120 ore de antrenament fizic, mental şi emoţional.