Ei formează echipa perfectă a Simonei Halep
Simona Halep domină în acest an tenisul feminin. Neînvinsă de 8 luni, ea a cucerit trei titluri consecutive, ultimul la Roma. ”De vină” pentru prestațiile ei extraordinare sunt cei trei membri ai echipei, de care pare foarte atașată.
Șeful, dacă îl putem numi așa, este australianul Darren Cahill (54 de ani). Un nume binecunoscut în lumea tenisului, care lucrează din nou cu jucătoarea noastră după un an de pauză și care i-a readus zâmbetul pe buze și dorința de victorie. El este ajutat de Artemon Apostu-Efremov (41 de ani), care deja are o experiență de aproape 15 ani în activitatea de antrenor. El este alături de Simona de la începerea noului sezon, înlocuindu-l pe Daniel Dobre și a stat lângă ea la primele două succese ale anului, cele de la Dubai și de la Praga, acolo unde Cahill nu a putut fi prezent. De asemenea, a fost cel care a pregătit-o pe jucătoarea noastră acasă, la București, punând în aplicare planul de antrenament gândit împreună cu Darren Cahill și care se pare că a fost unul de succes.
În fine, al treilea membru al echipei Simonei este fizioterapeutul Cosmin Diaconeasa. El este cel care o repune pe picioare de jucătoarea noastră după meciurile obositoare sau după antrenamentele istovitoare, dar îi și tratează micile leziuni care nu au cum să nu apară într-un sport atât de solicitant cum este tenisul.
Simona Halep spune că nu are nevoie de preparator fiic
Fostul lider mondial este un caz atipic, pentru că este una dintre puținele vedete ale sportului care nu are un preparator fizic. A avut unul foarte bun, pe Theo Cercel, dar l-a concediat în timpul Australian Open, iar de atunci spune că nu a mai simțit nevoia să caute pe altcineva. ”Am jucat bine în acest an, am deja 3 titluri. Îmi dă multă încredere. Cei doi antrenori ai mei, Darren şi Arti, m-au ajutat cu partea de pregătire fizică în aceste 6 luni, deci e bine. Voi continua să fac asta. Am fost foarte strictă cu programul, am muncit din greu şi m-am dezvoltat foarte mult pe partea fizică acasă. De aceea pot alerga, mă simt în formă în fiecare meci, iar picioarele mele sunt din ce în ce mai puternice, ceea ce îmi dă încredere”, a declarat românca după cucerirea trofeului de la Roma.