Simona Halep are un nou vis, după câștigarea Roland Garros. Iată ce planuri are tenismena!

Ultima actualizare:

    Care este noul vis al Simonei, după câștigarea Roland Roland GarrosFoto: Getty
Care este noul vis al Simonei, după câștigarea Roland Roland GarrosFoto: Getty

După ce a câștigat turneul de tenis de la Roland Garros, Simona și-a făcut câteva planuri de viitor, ce au legătură atât cu domeniul profesional, cât și cu modul în care tenismena dorește să-și petreacă timpul liber. În cadrul unei conferințe, Simona a dezvăluit faptul că după ce și-a văzut visul cu ochii, în momentul în care a învins-o pe pe americanca Sloane Stephens și a obținut marea victorie de la Roland Garros, în prezent are în vedere îndeplinirea unei alte mari dorințe.

Simona Halep, locul I WTA, a vorbit despre modul în care va aborda al treilea grand slam al anului, turneul de la Wimbledon, dar și despre ce îi va rezerva viitorul, în perioada de după. Tenismena a susținut că va încerca să nu pună presiune asupra sa, pentru a înlătura complet stresul care vine vine odată cu dorința de câștig, dar că este nerăbdătoare să se întoarcă pe teren. În ceea ce privește planurile de viitor, Simona a dezvăluit că există o nouă realizare la care visează, dorindu-și să câștige o medalie olimpică.


    Câștigul de la Roland Garros a reprezentat pentru Simona Halep un vis devenit realitate Foto: Getty
Câștigul de la Roland Garros a reprezentat pentru Simona Halep un vis devenit realitate Foto: Getty

„Nu mă aştept la schimbări mari. Bineînţeles, este în interiorul meu o schimbare, deoarece sunt foarte bucuroasă că am putut să depăşesc acea barieră. Presiunea nu mai există. Visul a devenit realitate. Aşa că nu mă mai stresez deloc cu lucruri ce ţin de câştigarea unui gran slam. Este frumos să fii în această poziţie. Îmi oferă doar momente fericite, nimic altceva. Viaţa este aceeaşi, toată lumea este la fel, eu sunt la fel. Sunt aici pregătită să merg înainte. Abia aştept să încep. Nu ştiu cum o să fie acest turneu. Zâmbesc mult, mă simt fericită. Sunt bucuroasă să revin pe teren. A fost un vis să câştig la Roland Garros. Am făcut-o, acum mi-am setat un alt obiectiv. Mi-ar plăcea să am o medalie olimpică. Aşa că mă concentrez pe asta”, a declarat Simona, în cadrul unei conferinţe de presă.

Campioana a vorbit, de asemenea, și despre modul în care dorește să-și petreacă timpul, după turneul de la Wimbledon, mărturisind că își va lua o vacanță lungă. „Trebuie să mă adun pentru acest grand slam. Este un turneu important şi trebuie să mă concentrez pe el. Dar după acest turneu o să am o vacanţă mare. Am nevoie de asta”, a adăugat Halep.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net