Simona Halep, hărţuită de Zika
Simona Halep a refuzat să participe la JO de la Rio de frica infestării cu Zika. Virusul a ajuns şi în Singapore, astfel că prezenţa româncei la Turneul Campioanelor de peste o lună e pusă sub semnul întrebării.
Constănţeanca a prins gustul Turneului Campioanelor în 2014, atunci când a pierdut finala cu Serena Williams, deşi o bătuse pe americancă în faza grupelor. De-atunci, tradiţionalul turneu de final de sezon a intrat la inima Simonei, obiectivul său în fiecare an fiind prezenţa la turneul din Singapore. În 2016, competiţia e programată în perioada 24-30 octombrie, iar Halep e aproape de calificarea matematică, obţinută deocamdată doar de Serena Williams şi de nemţoaica Kerber. Toate bune şi frumoase, doar că participarea Simonei e pusă la îndoială de zburătoarele care transmit virusul Zika, extrem de periculos pentru bebeluşi. În Singapore, toamna a venit cu o explozie de cazuri de acest gen, în ultima săptămână raportându-se aproape 250 de infestări cu Zika, o cifră alarmantă. Se pare că ţânţarii care au băgat spaima în sud-estul Asiei n-au legătură cu cei din America de Sud, fiind vorba de o altă tulpină a virusului, dar tot atât de agresivă. Revenind la Simona Halep, tenismena noastră va afla cu siguranţă de această ameninţare, astfel că nu-i exclus să renunţe la Turneul Campioanelor, aşa cum a făcut şi în cazul Olimpiadei de la Rio. Dacă Halep va merge totuşi în Singapore, nu va face decât să dea apă la moară cârcotaşilor care susţin că Zika n-a fost decât un motiv pentru ca Simona să fenteze Jocurile Olimpice.
Pentru că virusul Zika produce malformaţii grave bebeluşilor, chiar şi celor care se vor naşte în viitor dintr-o mamă infectată, Simona Halep a decis în această vară că e mai bine să nu meargă în Brazilia, la Olimpiada desfăşurată în luna august. „Sănătatea mea este cea mai importantă, virusul este periculos pentru femei, se poate activa atunci când rămâi însărcinată. Sunt extrem de îngrijorată”, a fost justificarea româncei, semn că Simona Halep se gândeşte serios la întemeierea unei familii.
A jucat noaptea trecută cu Serena
Meciul Simonei Halep cu Serena Williams din sferturile de finală de la US Open s-a desfăşurat în noaptea care a trecut, începând cu ora 02.00, după închiderea ediţiei. Semifinalele turneului de Mare Şlem de la New York sunt programate astăzi, învingătoarea dintre Halep şi Williams urmând să joace contra câştigătoarei din meciul Karolina Pliskova (Cehia) – Ana Konjuh (Croaţia), disputat tot ieri seară. În cealaltă semifinală se întâlnesc Angelique Kerber şi Caroline Wozniacki.