Sorana Cîrstea, prima victorie după 7 luni în circuitul WTA
Tenismena Sorana Cîrstea (locul 199 WTA) a câştigat, luni seară, meciul împotriva sportivei braziliene Maia Beatriz Haddad (locul 228 WTA), scor 6-2, 6-1, în primul tur al turneului pe zgură din Rio de Janeiro (Brazilia), dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.
A fost primul succes al Soranei pe tabloul principal al unui turneu WTA după mai bine de şapte luni, de la competiţia de la Bucureşti.Pentru această performanţă, românca va primi 30 de puncte în clasamentul WTA şi 3.400 de dolari. În turul doi al competiţiei, Cîrstea o va întâlni pe Polona Hercog (Slovenia, locul 83 mondial), favorita cu numărul 5 a competiţiei. Sorana Cîrstea a primit o invitaţie din partea organizatorilor pentru a putea juca pe tabloul principal al turneului.