La 25 martie creștinii sărbătoreasc : Buna Vestire
La sărbătoarea Bunei Vestire (Blagoveştenia), prăznuită în fiecare an la dată fixă, 25 martie, Biserica Ortodoxă celebrează ziua în care Arhangherul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Praznicul Bunei Vestiri este o zi de mare bucurie pentru întreaga Biserică. Totodată, Sfintele Scripturi semnalează că, odată cu vestirea adusă Maicii Domnului de Arhangherul Gavriil, începe şi mântuirea oamenilor. În calendarul popular, Blagoveştenia (denumirea slavonă a sărbătorii) este cunoscută sub numele de Ziua Cucului. Prima dată, Îngerul Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului pe când aceasta împlinise vârsta de 12 ani. Atunci, Arhanghelul Gavriil a fost trimis în mare taină de Dumnezeu la Templul din Nazaret pentru a-i aduce Fecioarei Maria marea veste: camera în care ea se ruga a fost scăldată de o lumină puternică şi un glas a răsunat în încăpere: „ Tu vei naşte pe fiul Meu!" Mesajul adus de înger a bucurat-o foarte mult pe Maria; după aceea, timp de doi ani, ea a aşteptat ca minunea aceasta, peste legea firii, să se împlinească.
Potrivit Legii Vechi
După împlinirea vârstei de 14 ani, arhiereii i-au spus Fecioarei Maria că trebuie să se căsătorească. În acest timp, părinţii Maicii Domnului, Drepţii Ioachim şi Ana trecuseră la viaţa veşnică, iar pentru Maria se Împlinise perioada slujirii sale în Templu. De aceea, Preasfânta Fecioară trebuia de acum să meargă în lume, căci urma să împlinească cincisprezece ani şi nu mai era un copil.
Prin trecerea Drepţilor Ioachim şi Ana la Domnul, Maria rămăsese orfană și avea ca sprijin şi îndrumători doar pe arhiereii Templului. Pentru păstrarea virtuții și sfințeniei Mariei , arhiereii s-au sfătuit multă vreme. În final, ei au hotărât s-o încredinţeze pe Maria unui bătrân cuvios, dintre aceia care veneau la Templu şi participau la adunările liturgice. Preotul Zaharia a chemat doisprezece bătrâni cuvioşi în Templul Sfânt şi le-a dat câte un toiag spunându-le:
,,Al cui toiag va odrăsli, aceluia îi vom da fecioara în grijă!"
În adunare se afla şi bătrânul şi înţeleptul Iosif care a primit şi el un toiag. A doua zi, mergând cu toţii în Sfânta Sfintelor, au descoperit că toiagul lui Iosif a înverzitşi odrăslit. O porumbiţă albă, după mărturia Fericitului Ieronim, s-a aşezat pe acest toiag, ca semn că Iosif era bărbatul cel mai potrivit pentru a se îngriji de Preacurata Fecioară.
Astfel, dreptul Iosif a dus-o pe Maria la casa lui, dar nu ca pe o soţie, ci ca pe o logodnică, pentru a-i păzi curăţenia şi sfinţenia. Şi s-a văzut încă de la această fragedă vârstă demnitatea ei de Împărăteasă, deoarece Mariei i-au fost încredinţate cele două fiice ale lui Iosif pentru a le sfătui şi a le face mai înţelepte.
Iar acest lucru, că Iosif a păzit ca pe ochii din cap sfinţenia şi fecioria Maicii Domnului, îl putem înţelege şi din aceea că el era trecut de 70 de ani, şi nu se cuvenea din cauza vârstei înaintate a-i fi soţ. Pentru acestea, Maria a sporit cu înţelepciunea şi sfinţenia păstrându-se neprihănită, făcându-se astfel vrednică de a fi locaş cuvenit al lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să vină la oameni.
Dar ea le-a amintit că părinţii au dăruit-o lui Dumnezeu şi de aceea a petrecut atâta vreme în Templu.
Atunci arhiereii au hotărât ca 12 toiege ale bărbaţilor necăsătoriţi (printre care şi cel al lui Iosif ) să fie lăsate în timpul nopţii în altar. A doua zi s-a petrecut o minune. Toiagul lăsat de Iosif se înverzise, iar când ierahii au intrat în biserică au văzut că o porumbiţă s-a aşezat pe toiagul înverzit. Întâmplarea aceasta i-a determinat pe mai marii bisericii s-o logodească pe Fecioara Maria cu Iosif.
Logodna n-a schimbat cu nimic stilul de viaţă al Fecioarei Maria. După cinci luni, timp în care ea a locuit în aceeaşi casă cu logodnicul Iosif, petrecându-şi timpul în post şi rugăciune, Dumenezeu l-a trimis din nou pe Arhanghelul Gavriil să-i împlinească Vestirea promisă în urmă cu doi ani. Sfintele Scripturi spun că în acest timp, Fecioara Maria nu s-a îndoit nici o clipă că vestea primită când era la Templu nu se va împlini : „Nu te teme, Mărie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema", spune Evanghelia după Luca.
„Vestea cea Bună, primită de Feciora Maria, va fi transmisă prin Sfânta Evanghelie a lui Luca tuturor generaţiilor până la Sfârşitul veacurilor. Buna Vestire este o sărbătoare cu mare impact spiritual asupra creştinătăţii, deoarece prin vestea primită de Fecioara Maria, Dumnezeu-Tatăl arată că va trimite un Mântuitor, pe domnul Iisus Hristos, pentru salvarea noastră din robia păcatului”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă , B-dul Nicolae Titulescu din Bucureşti.