În ziua praznicului Înălțarea Sfintei Cruci, Patriarhul Daniel a fost în mijlocul credincioșilor la hramul Mănăstirii Caraiman

Ultima actualizare:

    Patriarhul Daniel a vorbit credincioșilor la Mănăstirea CaraimanSursa foto:Basilica.ro
Patriarhul Daniel a vorbit credincioșilor la Mănăstirea CaraimanSursa foto:Basilica.ro

Vineri, în ziua praznicului ”Înălțarea Sfintei Cruci”, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, present la hramul Mănăstirii Caraiman, a reamintit credincioşilor prezenţi în sfântul lăcaș, faptul că „Sfânta Cruce este semnul mântuirii”.

Răstignit pe cruce, Hristos S-a jertfit, din iubire pentru oameni, ca noi să dobândim viaţa veşnică și mântuirea. Astfel, părintele Patriarh a subliniat faptul că Hristos Domnul a biruit neascultarea lui Adam cel vechi prin ascultarea până la moarte, „îndeplinind voinţa Tatălui care L-a trimis să fie Mântuitorul lumii”.

„El s-a arătat ascultător smerit până la moarte ca să vindece şi să corecteze păcatul protopărinţilor noştri Adam şi Eva care au păcătuit prin neascultare faţă de Dumnezeu. El s-a făcut ascultător până la moarte pentru că Adam cel Vechi voia să ajungă, îndemnat de diavolul, ca Dumnezeu fără Dumnezeu, să fie ca Dumnezeu în nesupunere faţă de Dumnezeu, în ruperea comuniunii de iubire cu Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că acest păcat îl repetăm şi noi „foarte adeasea când nu ascultăm de Dumnezeu, când nu avem smerenie, ci în mândrie ne considerăm mai buni decât alţii, mai deştepţi şi uităm că toate virtuţile pe care le avem: inteligenţa, frumuseţea, puterea spirituală sau fizică vin de la Dumnezeu dăruitorul”.

Iubirea mai tare decât păcatul

În predica  Sa, Părintele Patriarh a făcut referire la iubirea arătată de Hristos pe cruce, „iubire mai tare decât ura, păcatul, moartea, diavolul şi iadul”.

„Această iubire smerită şi, în acelaşi timp, atotputernică, care s-a arătat în Iisus Hristos, este simbolizată de semnul Sfintei Cruci. De aceea, Sfânta Cruce este un semn care înfricoşează pe demoni pentru că văd pe Hristos Cel smerit, răstignit pe cruce; ei cei care sunt mândri văd pe Cel milostiv şi iertător răstignit pe cruce, cei care sunt răi văd pe Hristos Cel Sfânt”, a explicat Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh  a mai evidențiat faptul că atunci „Când facem semnul Sfintei Cruci”, „rezumăm sute şi mii de cărţi de teologie care vorbesc despre iubirea lui  Dumnezeu arătată în Iisus Hristos pentru mântuirea lumii”.

Hristos a fost răstignit din cauza urii

În același timp, Părintele Patriarh a subliniat în predica Sa și despre iertarea şi răbdarea Mântuitorului Iisus Hristos, care nu a răspuns răutăţii prin răutate celor care L-au răstignit: „Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce din cauza invidiei şi a urii, dar nu a răspuns la răutate cu răutate, la ură cu ură, ci a răspuns cu smerită răbdare şi iertare.  De aceea, Hristos nu i-a blestemat pe cei care L-au răstignit, ci S-a rugat pentru ei zicând către Tatăl din Ceruri: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac”.

„Ori de câte ori facem semnul Sfintei Cruci noi ne referim la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După ce Hristos Domnul a propovăduit Evanghelia Iubirii veşnice şi a vieţii veşnice a fost răstignit, îngropat şi înviat a treia zi, S-a înălţat la Ceruri şi a stat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl şi împreună cu Tatăl au trimis în lume pe Duhul Sfânt”.

De asemenea, în predica Sa,  Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat şi aspectele istorice ale acestei sărbători, amintind cu acest prilej de momentul în care Sfântul Împărat Constantin Cel Mare a văzut, prin minune divină, semnul Sfintei Cruci pe cer, semn cu care l-a biruit pe Maxenţiu. Totodată, Părintele Patriarh le-a vorbit credincioșilor  și despre  Sfânta Împărăteasă Elena, cea  care a descoperit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos, dar şi minunea prin care s-a dovedit că aceea este crucea Sa.

Sărbatoarea hramului la Sfânta Mănăstire Caraiman va continua si sâmbără cu un pelerinaj până la Crucea Eroilor Neamului de pe platorul Bucegi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tiramisu dubai jpg
Iata top 6 lucruri de care ai nevoie intr un birou! jpg
titlu Sfaturi utile pentru întreținerea unui păr sănătos și strălucitor folosind produse de îngrijire corecte jpg
Organizezi o cina cu prietenii la tine acasa  Iata ce sa nu ti lipseasca! jpg
horoscop 3 august webp
prazoki1 jpg
bob tunsoare jpg
1 piftie de curcan jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net