2.000.000 de Audi, «mânărite» în Europa. Câte sunt la noi?

Ultima actualizare:

    Germania ameninţă grupul VW  cu interzicerea vânzărilor şi a circulaţiei maşinilor cu probleme
Germania ameninţă grupul VW cu interzicerea vânzărilor şi a circulaţiei maşinilor cu probleme

După Volkswagen a venit rândul mărcii Audi să dea socoteală pentru maşinile “mânărite”. Parte a concernului aflat de două săptămâni într-un scandal imens, divizia Audi a anunţat luni (28 septembrie) că peste 2 milioane de maşini folosesc softul care trişează la testele de poluare.

Nici o zi fără o veste proastă legată de concernul VW. Grupul Volkswagen a anunţat săptămâna trecută că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Luni a venit rândul diviziei Audi să dea publicităţii cifre de coşmar. 2,1 milioane de automobile ale mărcii, din întreaga lume, sunt echipate cu softul care a permis grupului german să trişeze în timpul testelor de emisii poluante.

Circa 1,42 milioane de vehicule Audi cu motoare euro 5 sunt afectate în Europa, alte 577.000 în Germania şi aproape 13.000 în Statele Unite, a declarat un purtător de cuvânt al Audi. Modelele implicate sunt A1, A3, A4, A5, A6, TT , Q3 şi Q5. Până ieri, Porsche România, importatorul oficial al mărcilor VW şi Audi, nu a comunicat numărul maşinilor cu probleme vândute la noi.Duminică, Ministerul Transporturilor din Germania a notificat concernul VW să prezinte, până la 7 octombrie 2015, o listă cu toate măsurile pe care producătorul auto intenţionează să le ia pentru a remedia problema softului manipulat. În caz contrar, autorităţile germane ameninţă cu retragerea omologării de tip pentru modelele şi motorizările afectate. Acest lucru ar însemna interzicerea vânzării acestor motorizări şi, mai grav, interdicţia celor înmatriculate deja de a mai circula pe drumurile publice.

1,2 milioane de maşini Skoda au aceleaşi probleme cu emisiile

Parte a grupului VW, nici Skoda nu scapă de acuze. Numărul de maşini Skoda pe care s-a montat software-ul care păcăleşte teste este de 1,2 milioane. "Pot confirma că în cadrul mărcii Skoda este vorba de la scară mondială de circa 1,2 milioane de maşini", a declarat purtătorul de cuvânt al constructorului ceh, Jozef Balaz, citat de AFP.

Producătorul riscă amenzi de 18 miliarde de dolari în SUA

Compania trebuie să vină cu soluţii până la 7 octombrie
Compania trebuie să vină cu soluţii până la 7 octombrie

Scandalul a izbucnit în SUA şi s-a extins rapid în întreaga lume. Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză VW că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţenii americani la gaze poluante.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Compania riscă, numai în SUA, amenzi de circa 18 miliarde de dolari. În plus, Volkswagen a anunţat că a alocat deja 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net