Încep pregătirile pentru şcoală şi grădiniță. Ce nu trebuie să lipsească din garderobă și ghiozdan

Ultima actualizare:

    Pregătirea pentru grădiniță a copiilor trebuie să înceapă cu câteva luni înainte de începerea anului școlar
Pregătirea pentru grădiniță a copiilor trebuie să înceapă cu câteva luni înainte de începerea anului școlar

Mai este puţin până sună clopoţelul, dar deja încep pregătirile pentru şcoală şi grădiniță. De la haine la rechizite şi jucării, toate sunt acum priorităţile părinţilor. Multe dintre acestea vor fi cumpărate după începerea anului şcolar. Însă mulţi părinţi preferă să facă achiziţii din timp. Iată ce nu trebuie să lipsească din garderobă sau ghiozdan.

Când ai un copil care intră la grădiniţă sau în clasa zero, emoţiile sunt foarte mari, vrei ca micuţului tău să nu-i lipsească nimic. Astfel dai iama prin magazine şi cumperi tot ce crezi că ar trebui. Numai că multe dintre lucruri le cumperi fără rost, sub impulsul emoţiilor. Dar dacă nu te poţi abţine, iată o listă orientativă cu ce ar trebui să achiziţionezi. Ar trebui să faci mai întâi o vizită în mai multe supermarket-uri pentru a vedea ce preţuri au şi de unde poţi să cumperi mai avantajos.

Dacă micuţul tău urmează să meargă la grupa mică sau mijlocie, trebuie să ai în vedere că îi trebuie atât rechizite cât şi haine de schimb.

În cazul în care este vorba despre o grădiniţă cu program prelungit, în fiecare săptămână trebuie adus şi un săculeţ pentru dormitor care să conţină hăinuţe cât mai comode: pijama și mai multe haine de schimb pentru eventuale accidente (pipi sau varsă apă pe ei, etc)- adică tricou, maieu, chiloți, pantalonași, șosete. Apoi, trebuie adusă încălţăminte pentru interior care trebuie să fie cât mai uşoară şi aerisită, fără şireturi şi să fie uşor de încălţat de către copil.

Rechizitele sunt cam aceleaşi la toate grădiniţele de stat.

 Lista pentru grupa mică şi mijlocie

•       Ghiozdan grădiniță

•       Penar

•       2 caiete de desen mici

•       1 maculator/ caiet cu foaie velină

•       2 creioane

•       O ascuțitoare

•       O cutie de creioane colorate

•       Acuarele

•       Pensule

•       O cutie de plastilină

•       O planșetă pentru modelat

•       Un tub de aracet sau lipici

•       Un set de hârtie glase autoadezivă

•       Un set de hârtie creponată

•       Un top de coli

•       10 plicuri mari

•       10 plicuri mici

•       10 țiple de plastic

•       Un top carton colorat- de toate culorile

•       O carte de colorat

•       Un joc de construcție

•       Un joc de rol la alegere (de exemplu, medic, mpostas, gospodină, coafeză etc.)

•       Diferite materiale (resturi de cârpe, semințe, bețișoare etc.) din care se pot face diferite colaje

Pe lângă acestea trebuie să îi duci, opţional, o jucărie preferată a copilului.

Lista pentru grupa mare

•       4 caiete de desen mici

•       2 caiete cu foaie velină

•       4 creioane

•       O ascuțitoare

•       O cutie de creioane colorate

•       Acuarele

•       Pensule

•       O cutie de plastilină

•       O planșetă pentru modelat

•       Un tub de aracet sau lipici

•       Un set de hârtie glase autoadezivă

•       Un set de hârtie creponată

•       100 coli de hârtie de desen

•       10 plicuri mari

•       10 plicuri mici

•       10 țiple de plastic

•       Set Carton colorat- de toate culorile

•       O carte de colorat

•       Un joc de construcție

•       Un joc de rol la alegere (de exemplu, medic, postaș, gospodina, coafeza etc

În plus față de grupa mică și mijlocie:

•       Caiet special pentru biologie

•       Caiet de matematică

•       Carte de povești

•       Puzzle

•       O cutie cretă colorată

Cerințele de mai sus pot varia, în funcție de programa, de grădiniță și de localitate.Unele grădinițe de stat solicita și plata unei taxe pentru masa copiilor.

Lista pentru clasa pregătitoare

Dacă ai trecut cu brio testul grădiniţei, atunci pregătirile pentru clasa pregătitoare ar trebui să fie „floare la ureche”. În afară de haine pe care oricum le poţi achiziţiona din timp, mai ales dacă reuşeşti să le iei la reducere, rechizitele le poţi cumpăra după şedinţa cu părinţii care se ţine, de regulă, în prima săptămână de şcoală.

Atunci veţi primi o listă cu ce materiale au nevoie la clasă, dacă trebuie să poarte uniformă sau un anume echipament sportiv, dacă trebuie să îşi aducă gustare de acasă şi cam ce ar trebui să conţină

Cum ajutăm copiii să se adapteze la grădiniţă sau la şcoală

Psihologii spun că, din fericire, cei mai mulți copii au bune abilităţi de adaptare şi cu un sprijin moderat din partea părinţilor trec mult mai uşor peste noile provocări ale etapei de şcolar. Însă încurajarea exprimării emoţionale cu privire la contextul educaţional este un exerciţiu bun pentru dezvoltarea unui management emoţional sănătos, potrivit paginadepsihologie.ro.

Încurajarea copilului. 

Încurajarea micuţului care adesea începe printr-o auto-dezvăluire din partea părintelui: „pentru mine prima zi de școală a fost…„, „mereu am avut emoții atunci când...”, „bucuria cea mai mare era să…„. Aceste enunțuri personale îi încurajează pe cei mai mulți dintre copii să se contecteze la propriile emoții corelate cu școala și să înceapă să vorbească deschis despre ceea ce simt și trăiesc.

Astfel, pentru a trece mai uşor peste începutul școlii este important ca părinții să ţină cont de câţiva paşi demni de urmat:

Exersaţi prima zi din rutina şcolii

Cu cel puţin o săptămână înainte de începerea şcolii, faceţi o nouă rutină de somn în care copilul se va culca la ora potrivită pentru un somn sănătos şi se va trezi conform programului de la şcoală. Organizarea lucrurilor de acasă, de genul ghiozdan pregătit, cutia cu prânz, reamintirea regulilor, vor face ca prima săptămână să fie mai liniştită, deoarece copilul are un mediu predictibil şi ştie la ce se poate aştepta. De asemenea câteva vizite făcute la şcoală şi eventual întâlniri cu învăţătoarea şi familiarizarea cu clasa, pot să reducă semnificativ nivelul de stres şi anxietate.

Cunoaşteți contextul educaţional

Dacă şcoala beneficiază de un pachet de programe de genul after school, este important să-i arătaţi copilului care va fi contextul în care îşi va petrece cea mai mare parte din timpul unei zile, care sunt activităţile extraşcolare în care va fi implicat şi eventual să înceapă să-şi cunoască viitorii camarazi.

Citeşte şi:

”Grădinița de vară m-a salvat de bonă”

Elevii vor învăța obligatoriu 16 ani. Cât ține școala în țări europene

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net