Aloe, frunza care vindecă rănile

Ultima actualizare:

    Foto: 123rf
Foto: 123rf

Regenerează pielea, reduce nivelul colesterolului şi îmbunătăţeşte circulaţia sangvină. Sub formă de gel, de cremă sau de unguent, aloe vera aduce zeci de beneficii sănătăţii. Revista „Click! pentru femei“ îţi spune cum te ajută acest remediu.

Ajută la regenerarea ţesuturilor

Aplicate local, sub formă de compresă cu suc sau cu gel, remediile pe bază de aloe stimulează regenerarea celulară, favorizează circulaţia sangvină din zonele cu probleme şi ajută la o mai bună cicatrizare a rănilor. Fitoterapeuţii susţin că substanţele din plantă pot pătrunde în ţesuturi, au acţiune antiinflamatoare şi antiseptică, de aceea aduc beneficii în cazul afecţiunilor care apar la nivelul pielii. Extrage gelul din plantă (alege frunzele mai lungi, mai cărnoase, de la o plantă de cel puţin 2-3 ani, spală-le bine, îndepărtează cu un cuţit ţepii din lateral, apoi taie pe lungimea frunzei şi adună cu o linguriţă gelul din interior), apoi aplică-l în strat subţire pe piele, pe zonele lezate. Urmează zilnic tratamentul, timp de cinci-şapte zile. 

Reduce nivelul colesterolului «rău»

Rezultatele analizelor de sânge au arătat că ai probleme cu colesterolul? De ajutor în acest caz sunt remediile pe bază de aloe vera, recunoscute pentru proprietatea lor de a normaliza nivelul colesterolului „rău“. Compusul cunoscut sub numele de B-sisterol din plantă  contribuie la prevenirea şi tratarea acestei probleme. Prepară astfel remediul: curăţă şi pisează una-două căpăţâni de usturoi, adaugă un pahar de gel de aloe extras din frunze şi lasă la macerat trei zile. Strecoară amestecul şi ia câte o linguriţă de trei ori pe zi, după mesele principale. 

Tinctura, tonic pentru organism

Nu ai poftă de mâncare, te copleşeşte oboseala şi simţi că nu mai faci faţă sarcinilor de la serviciu şi celor de acasă? Un bun energizant oferit de natură este aloe vera, plantă recunoscută pentru efectele sale tonice. Obţii remediul prin combinarea a două tincturi, cea de aloe şi cea de propolis, pe care le poţi procura din magazinele naturiste. Amestecă într-o sticluţă închisă la culoare 100 ml de tinctură de aloe şi 30 ml de tinctură de propolis. Ia câte o linguriţă din preparat (amestecată cu 100 ml de apă), de trei ori pe zi, după mesele principale. Tonicul obţinut ajută la înlăturarea stării de apatie şi aduce beneficii sistemului imunitar.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net