Aşa va arăta heliportul care va fi construit pe acoperişul Spitalului de copii „Marie Curie”

Ultima actualizare:

    Spitalul de copii "Marie Curie" va avea heliport. Iată cum va arătafoto:grayling.com
Spitalul de copii "Marie Curie" va avea heliport. Iată cum va arătafoto:grayling.com

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” din Bucureşti va avea în curând heliport. Lucrările de construcţie vor începe în toamna acestui an. Reprezentanţii unităţii medicale spun că prin această iniţiativă va fi redus redus timpul de transport către spital pentru pacienții aflați în stare gravă.

Heliportul va fi construit după normele internaţionale în domeniu. 

„În medicina de urgență, aproape întotdeauna câteva clipe reușesc să facă diferența între viață și moarte. Am avut cazuri de pacienți pentru care nu am mai putut interveni cu succes din cauză că au ajuns la noi prea târziu,” a declarat doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, potrivit unui comunicat de presă.

Costul construcţiei se ridică la 425.000 de euro, suma fiind investiţia uneia dintre cele mai importante companii petroliere din România, în parteneriat cu o organizaţie non-guvernamentală.

Primul heliport pentru un spital de copii

„Este prima construcție de acest gen pentru un spital de pediatrie din România și, totodată, este o investiție care ne va ajuta să salvăm viețile mai multor pacienți. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților și le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în acest demers”, a declarat Daniel Buzatu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”.

În prezent, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” se efectuează o gamă largă de intervenții, mulţi dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României. În majoritatea cazurilor, micii pacienți au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă.

De altfel, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” este o donație a statului polonez pentru copiii din România, fiind construit de firma poloneză BUDIMEX în anul 1984. Spitalul oferă asistență medicală de specialitate pentru copii, asigurând servicii de urgență, curative și profilactice. În anul 2015, 104.858 de pacienți au rimit îngrijiri la UPU din cadrul Spitalului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net