Ce şi cum mâncăm de Paşte. 7 reguli esenţiale pentru a nu ajunge la urgenţe

Ultima actualizare:

    Românii ajung de la distracţie la Urgenţefoto: arhivă Click!
Românii ajung de la distracţie la Urgenţefoto: arhivă Click!

Paştele este întotdeauna motiv de bucurie. Învierea Domnului este pentru români un prilej de reunire a familiei şi a întâlnirilor cu prietenii. Dar totul se întâmplă în jurul mesei, iar multele feluri de mâncare venite după şapte săptămâni de post, „udate” cu mai mult sau mai puţin alcool, îi duc pe oameni direct la urgenţe. Iată cum să mâncăm de Paşte ca să nu ajungem la spital.

Mii de români ajung la spital, în fiecare an, în ziua de Paşte. Şi nu neapărat din cauza unor situaţii inevitabile cum ar fi accidentele deciruclaţie, de exemplu. Problema este mâncarea. După săptămâni întregi în care au fost nevoiţi să se înfrâneze de la bucate gustoase, acum dau iama în tot ce este pe masa de Paşte. Iar de la o masă exagerat de copioasă până la apelul la 112 este doar un pas. Medicii recomandă ca moderaţia trebuie să fie cheia alimentaţiei de sărbatorile pascale. În caz contrar veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi veţi “petrece” la camera gardă chiar din prima zi.

Medicul Tudor Ciuhodaru face câteva recomandări referitoare la alimentaţia de Paşte. “Dacă vreţi însă să petreceţi în familie şi nu prin spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, indiferent dacă aţi postit sau nu, adaptate eventual patologiei de bază.

1. nu daţi startul la supraalimentare de la 12 noaptea, imediat dupa slujbă , ci aşteptaţi până dimineaţă sau, chiar mai bine până la orele prânzului;

2. alimentele trebuie introduse treptat, după regula ,,nu toate deodată”. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmate dă o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au ţinut post trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală, începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob;

3. fiecare masă trebuie sa conţină un singur aliment ,,concentrat” considerând ,,concentrat” orice aliment cu excepţia fructelor şi legumelor, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă, al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă;

4. asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare, pentru a evita senzatia de suprasaturaţie sau sindroamele dispeptice;

5. indiferent de starea de sănătate, alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, să ducă la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare;

6. precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afectiuni digestive, metabolice

(diabet, gută) sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igieno-dietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos.

7. nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a mânca sau bea în exces”, a explicat pentru Click!, Conf.univ.dr.Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgenţă.  

Doctorul a mai precizat că apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, dureri absominale, tulburări de tranzit, febră sau frison sau cardiace ce includ dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij. indică necesitate de prezentare de urgenţă la spital. 

“Nu în ultimul rând, excesul caloric va crea suficiente probleme celor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grăsimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbări în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să ţineţi cură de slăbire mai târziu”, a mai transmis medicul.

Citeşte şi: Eşti însărcinată? Ai grijă ce mănânci de Paşte. Ce te sfătuieşte specialistul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net