Îţi place şunculiţa? Uite cum te nenoroceşte!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Numai gândul la o felie de bacon, de şunculiţă afumată de porc sau cârnaţi te face să-ţi plouă în gură! Însă puţini dintre noi ştiu cu adevărat cât de mult rău ne face alimentaţia pe bază de carne procesată.

Cercetătorii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că 40% din bărbaţi şi 10% din femei depăşesc limita zilnică de carne procesată. Şi pentru că de multe ori ne hrănim aproape zilnic cu fel de fel de salamuri sau cremvurşti nu este de mirare că a crescut numărul cazurilor de astm, migrene cronice, stopuri cardiace şi afecţiuni renale. În plus, consumul regulat de carne procesată prin afumare, sărare şi condimentare creşte riscul apariţiei cancerului colorectal. Conform studiului OMS, o porţie zilnică de doar 50 de grame creşte riscul de cancer cu 18%.

Însă, la nivel mondial a fost descoperit un consum zilnic mediu de 90 de grame per individ. Profesorul britanic de neurobiologie Robert Pickard susţine că pericolul vine din sendvişurile pe care obişnuim să le luăm cu noi la serviciu. „Două felii de bacon, de trei ori pe săptămână, sunt inofensive pentru organism. Însă de cele mai multe ori această cantitate este depăşită cu mult”, a eplicat profesorul. Pericolul creşte atunci când încercăm să prăjim carnea în ulei sau în untură. „Atunci când este supusă unui tratament termic, carnea procesată dezvoltă în compoziţie substanţe carcinogene”, susţine raportul OMS care recomandă excluderea din orice dietă a „urechiuşelor” de şunculiţă perpelite inclusiv pe grătar.

Ce alimente sunt pe lista neagră

Carnea procesată e conservată prin condimentare, sărare, afumare, uscare şi împachetare. În această categorie intră: 

  • Bacon şi şuncă
  • Pastramă 
  • Carne afumată
  • Carne uscată, slănină
  • Carne la conservă sau ambalaj de plastic
  • Cârnaţi, cremvurşti şi salam.
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net