Angelina Jolie a adăugat trei noi tatuaje la colecție
Este binecunoscut faptul că frumoasa Angelina Jolie a făcut o adevărată pasiune din a-și acoperi trupul cu tatuaje. Încă din adolescență și până acum la cei 40 de ani ai săi, actrița a strâns un număr impresionant de desene pe corp, având mai mult de 10.
Excentrica vedetă a scos la lumină alte trei tatuaje de dimensiuni impresionante. Cu ocazia filmării noii sale pelicule, în Cambodgia, “First They Killed My Father”, soția lui Brad Pitt a lăsat să se vadă faptul că spatele său a fost acoperit cu câteva desene spectaculoase: două dintre ele sunt semne și mantre budiste, iar cel de-al treilea este un simbol al faptelor bune, anunță Daily Mail. Spatele uneia dintre cele mai admirate femei de la Hollywood este acum acoperit aproape în întregime de tatuajele care au devenit o marcă a sa personală.
Soțul său, Brad Pitt, îi calcă pe urme și nu ne-ar mira ca și copiii lor să fie atrași de inscripțiile corporale, mai ales că Angelina este cea care a declarat acum ceva timp că cei mici și-au exprimat deja interesul pentru tatuaje. “Îmi cer deja să îi las să-și facă tatuaje. Cum aș putea să le spun nu?!”, a comentat Jolie în revista RadioTimes.