David Bisbal «ronţăie» gheaţă înainte să urce pe scenă
Are milioane de fani în întreaga lume, iar domnişoarele din România abia aşteaptă să-l revadă.
David Bisbal (35 de ani) este însă de o modestie rară. Spre deosebire de alte staruri de talie mondială, care cer să fie cazate în cele mai luxoase camere de hotel, David a refuzat apartamentul prezindenţial al hotelului de 5 stele în care va petrece două nopţi. Artistul a cerut o cameră obişnuită, precum cele în care dorm şi angajaţii săi.
David Bisbal va sosi marţi la Bucureşti, iar de la aeroport va fi dus cu limuzina la hotel şi va fi în permanenţă însoţit de doi bodyguarzi. Cântăreţul a cerut fructe, legume, ceai, salate, dar şi o porţie de sărmăluţe. Înainte să urce pe scenă, vrea două energizante naturale şi o găleată cu gheaţă.
Şi asta, pentru că David Bisbal consumă două pahare de apă rece cu gheaţă pe care o ronţăie. În acest mod, latin lover-ul îşi “încălzeşte” vocea. Concertul are loc miercuri, la Sala Palatului, începând cu ora 20.00. Cel mai ieftin bilet costă 158 de lei, iar cel mai scump, 316 lei.