EXCLUSIV Actorul Michael Keaton și iubita, cină romantică în București. Au băut vin în Centrul Vechi
Bucureştiul este noul Hollywood al Europei. Starurile americane pot fi văzute nu doar pe platourile de filmare din Capitală, ci şi pe stradă şi chiar în localurile din Centrul Vechi. Fotoreporterii Click! l-au surprins vineri pe actorul Michael Keaton, cunoscut românilor din filmul „Batman”, la o masă romantică alături de iubita lui, Marni Turner.
Au trecut 31 de ani de când a jucat rolul lui Batman în pelicula americană de succes cu acelaşi nume, însă Michael Keaton (68 de ani) şi-a păstrat o bună parte din aerul misterios de atunci. Actorul american se află la Bucureşti, unde, alături de Samuel L. Jackson şi de Maggie Q, va filma pentru pelicula „The Asset” până la sfârşitul lui martie 2020. Apoi, echipa va mai filma o săptămână la Londra şi încă una în Vietnam.
Filmul „The Asset”, regizat de Martin Campbell, prezintă povestea a doi asasini, roluri jucate de Michael Keaton şi Maggie Q, care deţin secrete din timpul războiului din Vietnam. Când mentorul unuia dintre ei este ucis, cei doi sunt nevoiţi să colaboreze şi să îl descopere pe criminal. Acţiunea are loc în Vietnam şi în Marea Britanie.
Când părăseşte platourile de filmare, Michael Keaton preferă să treacă neobservat, aşa că se îmbracă simplu, în culori închise, încât să pară doar un turist sexagenar dornic să se plimbe la pas prin Centrul Vechi al Capitalei. Aici l-au surprins vineri fotoreporterii Click! pe faimosul actor american alături de iubita lui, Marni Turner, cea care îl însoţeşte aproape peste tot în ultimii patru ani. Marni este mai tânără cu vreo 10 ani, cu talie de gazelă şi zâmbet fermecător, tunsă scurt şi cu părul vopsit blond.
Michael Keaton și iubita lui, încântați de restaurantul din Centrul Vechi
Fostul „Batman” şi Marni s-au oprit iniţial în barul unui hotel, unde au cerut o recomandare pentru un restaurant în zonă. Aşa au ajuns, pe jos, într-un loc cochet de pe strada Ion Câmpineanu, o combinaţie de local britanic şi mâncare italienească servită în cele mai interesante moduri. Cunoscut printre gurmanzi, restaurantul Stadio oferă în meniu ciorbă de cocoş, pizza şi salate. Însă pe actor cel mai probabil l-a atras decorul inspirat din filme: lambriuri vintage şi iluminare cu spoturi şi reflectoare, exact ca pe platourile Frame Film, companie înfiinţată de producătorul de film Andrei Boncea (47 de ani, soţul Loredanei Groza) şi de Dragoş Buliga (regizorul serialului „Las Fierbinţi”, PRO TV).
„Batman” şi Marni au petrecut acolo momente de neuitat, încrucişându-şi privirile şi zâmbetele printre bucatele delicioase şi paharele cu vin alb. O sticlă de licoare bahică i-a costat până la 139 de lei, adică vreo 33 de dolari, o nimica toată pentru starul cu o avere de peste 40 de milioane de dolari. În timpul mesei, Michael Keaton s-a înţeles perfect cu ospătarii şi a preferat să fie tratat ca oricare client, chiar dacă este VIP. Şi asta l-a făcut să se simtă confortabil în restaurant. Michael Keaton s-a ridicat de câteva ori de la masă şi a mers să privească la tv, unde se difuza un meci de fotbal.
După ce au terminat de mâncat, actorul american şi iubita lui s-au îndreptat ţinându-se de mână către rulota vedetei de lângă locaţia de filmare, aflată la mică distanţă de restaurant.
Michael Keaton a pierdut o avere la despărțirea de Batman: 15 milioane $
Michael Keaton, pe numele real Michael John Douglas, a debutat la 23 de ani, iar cariera de 45 de ani l-a ajutat să adune o avere de peste 40 de milioane de dolari. S-a remarcat în 1989, la 38 de ani, cu rolul Batman din filmul cu acelaşi nume al regizorului Tim Burton şi pentru rolurile din „Batman Returns” (1992) şi „White Noise” (2005). În 1995, a refuzat rolul din „Batman Forever” și onorariul de 15 milioane de dolari și așa a pierdut rolul Batman în favoarea lui Val Kilmer (60 de ani).
Însă nu a dus lipsă de oferte: a fost vocea unor personaje în cele mai cunoscute filme de animație („Cars”, „Toy Story 3”, „Minions”) și a jucat în mai multe seriale tv. Michael Keaton a câștigat Premiul „Globul de Aur” pentru rolul din „Birdman” (2014). El a mai apărut în „Robocop” (2014), „Spider-Man: Homecoming” (2017) și „Dumbo” (2019). Michael Keaton are un singur fiu, Sean (36 de ani, compozitor și producător muzical), din mariajul cu actrița Caroline McWilliams (decedată în 2010, la 64 de ani), de care a divorțat în 1990. Apoi a avut o relație cu actrița Courtney Cox (55 de ani), cunoscută din serialul „Friends”. Actorul a investit într-o fermă unde își petrece majoritatea timpului liber. E pasionat de pescuit, sport și politică. În 2016, a susținut-o pe Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, iar de anul trecut luptă pentru respectarea drepturilor animalelor.