Familii celebre blestemate: asasinări, sinucideri, morţi suspecte şi accidente bizare
Unii cred că sunt simple sugestii negative, alţii că sunt energii nefaste care pot distruge destine. Sunt suficiente câteva cuvinte care invocă urgia divină pentru ca soarta unui om şi a urmaşilor lui să capete accente tragice. Cert este că oamenii au crezut dintotdeauna în blesteme, iar întâmplările nefaste care au avut loc în familii celebre le-au întărit aceste convingeri.
Blestemele sunt rostite din vremuri străvechi şi primul care a apelat la puterea nimicitoare a cuvântului a fost chiar Dumnezeu, după cum spune Biblia în Geneza 3:17, când Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem să nu mănânci deloc din el, blestemat este acum pământul din pricina ta“. Aşadar, păcatul lui Adam a astras vinovăţia asupra tuturor oamenilor. De aceea, oamenii au crezut mereu că blestemele pot atinge nu numai pe cel vinovat de un lucru atroce, ci şi pe multe dintre generaţiile viitoare din familia sa. Accidente bizare, asasinări, sinucideri, morţi suspecte au marcat destinul câtorva familii bogate şi celebre, care nu au putut face nimic pentru a le opri. Citeşte aici despre blestemul de 700 de ani al dinastiei Grimaldi (familia regală din Principatul Monaco), despre tragediile membrilor clanului Rockeffeler şi despre cea mai blestemată familie din lume: Kennedy.