FOTO Angelina Jolie şi Brad Pitt, primele imagini din luna de miere
Angelina şi Brad sunt mai fericiţi ca niciodată, iar asta se citeşte pe chipul lor. La trei săptămâni de la căsătorie, cuplul de aur a Hollywood-ului a plecat în a doua lună de miere. Însă, nici în vacanţa asta nu a putut sta departe de copii.
Gaşca Pitt-Jolie era mai gălăgioasă decât orice locuitor din Malta. Întreaga coastă din Mediterană răsuna de chicotelile şi vocile celor şase copii ai Angelinei Jolie (39 de ani) şi ai lui Brad Pitt (50 de ani).
Cei doi frumoşi de la Hollywood n-au reuşit să scape nici de data aceasta de odrasle şi i-a luat cu ei în vacanţă, pe un iaht de lux. Zâmbitori şi plini de viaţă, cei opt petrecăreţi şi-au făcut de cap toată ziua pe ambarca'iunea închiriat[ special pentru ei.
Angelina radia de fericire, iar asta se poate vedea din fotografiile surprinse de paparazzi de pe plajă. Înconjurată mereu de copii, actriţa îi supraveghea grijulie pe fiecare în parte.
Brad şi-a luat şi el în serios rolul de soţ, dar şi de tată. El nu-i scapă o clipă din ochi pe fiii lor, Maddox, de 13 ani, Pax, de 10 ani, Zahara, de 9 ani, Shiloh, de 8 ani, şi gemenii Vivienne şi Knox, de 6 ani, care se zbenguiau pe marginea iahtului şi făceau sărituri în apă.
Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit în secret, la 23 august, la castelul Miraval din Franţa, după 9 ani de relaţie. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Dl.&Dna. Smith” (2005).