La ce trucuri recurge Rumer Willis pentru a semăna cu mama sa, Demi Moore

Ultima actualizare:
Demi Moore se mândreşte cu părul său lung, de culoare abanosului
Demi Moore se mândreşte cu părul său lung, de culoare abanosului

Celebritatea este un lucru dificil de gestionat pentru odraslele celebrităţilor. Mulţi dintre copiii vedetelor de peste Ocean nu au ştiut cum să facă faţa faimei de care se bucură părinţii lor şi au apelat la tot felul de mijloace mai mult sau mai puţin sănătoase pentru a-i face faţă. Din fericire, fiicele lui Demi Moore şi ale lui Bruce Willis au găsit o modalitate pozitivă prin care să gestioneze situaţia şi se pare că le calcă pe urme părinţilor celebri, construindu-şi cariere demne de invidiat şi având o viaţă lipsită de scandaluri mediatice.

Demi Moore şi Bruce Willis s-au cunoscut în anul 1987 şi s-au căsătorit la scurt timp după ce a avut loc prima lor întâlnire. După 11 ani de mariaj au decis să meargă pe drumuri separate, dar au rămas în relaţii foarte bune de dragul celor trei fiice pe care le au împreună: Rumer, de 29 de ani, Scout, de 26 de ani şi Tallulah, 24 de ani. Atât Demi, cât şi Bruce au continuat să petreacă timpul necesar cu cele trei fiice, iar acestea nu au fost implicate în scandaluri de amploare, iar de numele lor nu s-au scris ştiri scandaloase în presă. Fiica cea mare, Rumer urmează exepmplul părinţilor şi deja este una dintre tinerele actriţe curtate de producătorii de la Hollywood.

Rumer Wiliis a simţit nevoia unei schimbări de look, aşadar şi-a pus extensii
Rumer Wiliis a simţit nevoia unei schimbări de look, aşadar şi-a pus extensii

Rumer este foarte apropiată de mama sa şi se pare că a decis să îşi facă o schimbare de look pentru a semăna  şi mai mult cu frumoasa actriţă. Ea a fost surprinsă de către fotoreporteri îndreptându-se către un salon de coafură din Los Angeles. După mai multe ore petrecute în interiorul salonului, Rumer l-a părărsit cu un zâmbet larg pe chip, iar în locul tunorii bob pe care o avea se puteau remarca extensiile negre, care aduceau aminte de părul ca de abanos al lui Demi Moore.

Rumer Willis a petrecut câteva ore la coafor, dar rezultatul a fost unul pe măsură
Rumer Willis a petrecut câteva ore la coafor, dar rezultatul a fost unul pe măsură

Demi Moore, glume acide la adresa lui Bruce Willis

Anul trecut, Demi Moore i-a făcut o surpriză de proporţii fostului ei soţ, făcându-și apariția în cadrul unei show ce l-a avut invitat pe Bruce Willis (63). Emisiunea Comedy Central Roasts, difuzată de postul de televiziune american Comedy Central de două ori pe an, este un show în care este chemată o vedetă, iar invitații vorbesc despre ea cu umor, folosindu-se uneori de mici răutăţi. Demi Moore a vorbit despre mariajul cu Bruce Willis într-un mod foarte comic, spre deliciul publicului. Desiugur, fostul soţ nu a fost deranjat, iar pe parcursul glumelor acesteia a afişat un zâmbet binevoitor.


    Demi Moore se mândreşte cu părul său lung, de culoare abanosului Foto:GettyImages
Demi Moore se mândreşte cu părul său lung, de culoare abanosului Foto:GettyImages

„După atâta vreme, trebuie să recunosc, ştii ceva: arăţi bine, nu s-a schimbat nimic de la sprâncene în sus. Dar am petrecut clipe minunate împreună, am împărţit multe. Am trei copii frumoşi şi geniali. Patru, dacă îl punem la socoteală şi pe Bruce. Apoi au mai fost şi câinii, şi Ashton, deci ne ies cam şase (copii, n.r.). Bineînţeles, ne-am certat pe numele copiilor. În final, Bruce a câştigat şi aşa s-au pricopsit cu Willis. Vreau să vă spun: este un tată incredibil. Serios acum. De fiecare Crăciun, imediat după ce le punea pe fete să îi prepare cafeaua lui specială cu pastile, cobora pe horn, într-un maiou alb, agitând arma şi strigând: Iuhuuu, nenorocitelor! Aşa  a strigat tot timpul şi ele, pur şi simplu, îi adorau replicile” a povestit actrița. Ea a continuat cu o paralelă amuzantă între căsnicia lor și thriller-ul american din 1999, care prezintă povestea unui băiat cu probleme, izolat, care este capabil să vadă și să vorbească cu morții și pe care un psiholog de copii (Bruce Willis) încearcă să-l ajute: „Când mă uit înapoi la căsnicia noastră, parcă m-aş uita la acel film, ai fost mort tot timpul. Întotdeauna vei avea un loc special în inima mea. Ai fost în top 3 soţi ai mei” a mai spus Demi Moore. 

Citeşte şi

Demi Moore, crescută de o mamă bipolară şi de un alcoolic care s-a sinucis

FOTO Demi Moore şi-a tras iubit nou! Ghici cine e?

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net