O româncă a făcut senzație la Met Gala. Vogue a inclus-o în topul celor mai bine îmbrăcate femei
O bucureșteancă de 27 de ani și 1,79 m înălțime face senzație în SUA. Andreea Diaconu este unul dintre cele mai apreciate modele de la noi, cu apariții pe podiumul de prezentare al unor case de modă precum Prada, Roberto Cavalli sau Balmain și devenită imaginea Gucci și Dolce and Gabbana. În prezent, în Times Square din New York tronează un panou publicitar din care Andreea zâmbește, o reclamă pentru H&M.
Descoperită la 11 ani, bucureșteanca a trecut oceanul prima dată doi ani mai târziu, când a avut parte de primul show în New York. Experiența nu a fost una deloc plăcută, și-a amintit ea ani mai târziu, când a stat de vorbă cu jurnaliștii de la WSJ. Cu toate acestea, a continuat, a învățat cinci limbi străine, iar la 20 de ani, cosmopolitul oraș avea să-i devină casă.
Recunoscută și apreciată, Andreea Diaconu a apărut pe copertele celor mai importante reviste de modă din lume, iar luni, 7 mai, a apărut pe covorul roșu de la Met Gala, unde a strălucit de-a dreptul. Mai mult, Vogue a inclus-o pe lista celor mai bine îmbrăcate femei ale serii, alături de nume precum Rihanna, Cindy Crawford, Sienna Miller sau Diane Kruger.
Andreea a îmbrăcat o rochie neagră semnată Michael Kors. A strălucit la propriu și la figurat și a scos ținuta din anonimat cu o bijuterie masivă marca Chopard, un crucifix.