"Prietenii tăi" revine pe micile ecrane. Când se va întâmpla
Veşti bune pentru fanii serialului „Prietenii Tăi”! Îndrăgitul show va reveni cu un episod special de două ore. Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Chandler şi Ross se vor reuni pentru un omagiu adus regizorului de televiziune James Burrows.
Ştirea a fost confirmată miercuri (13 ianuarie), iar episodul este programat pentru data de 21 februarie, o sâmbătă. Cei şase protagonişti, Jennifer Aniston, Courtenay Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry and David Schwimmer, ar trebui să apară cu toţii în episod, dar este posibil ca acest lucru să nu se întâmple din cauza programelor încărcate ale actorilor, conform independent.co.uk.
Admiratorii serialului se roagă la o reuniune de 11 ani, dar membrii distribuţiei au evitat mereu să dea un răspuns clar. Lisa Kudrow, care a jucat rolul lui Phoebe, şi-a exprimat dorinţa de a participa la o renuniune, spunând că ar fi interesant să vadă “ce fac aceşti oameni după zece ani, ca părinţi care trebuie să fie responsabili”.
Şi Matthew Perry, care a jucat rolul lui Chandler, a recunoscut că ar fi dispus să se întoarcă în 2004, dar Jennifer Aniston, care a dat viaţă lui Rachel, a declarat că “s-a terminat la momentul potrivit”.