Steven Seagal a primit pașaportul rusesc din mâna lui Vladimir Putin
Actorul Steven Seagal a primit pașaportul rusesc chiar din mâna lui Vladimir Putin. Liderul de la Moscova a declarat că aceasta a fost un act de normalitate în vederea unei legături mai bune între Rusia și America.
La începutul lunii noiembrie, Putin a semnat un ordin prin care i-a oferit cetățenia rusă starului american. Dorinţa lui Seagal de a deveni cetăţean rus este una mai veche. Invitat în decembrie 2015 la o demonstrație de arte marțiale, el a spus că are rădăcini rusești și că iubește această țară.
Întâlnirea în urma căreia Seagal a primit pașaportul de la Putin a fost dată la televizor, iar actorul a semnat în fața camerelor video. Președintele l-a felicitat, oar vedeta i-a mulțumit în limba rusă. Putin a afirmat că totul a fost un act depolitizat și că speră că prietenia cu Steven Seagal se va păstra în continuare, notează The Guardian.
Și Gerard Depardieu a primit cetățenia rusă
Liderul de la Kremlin i-a acordat în 2013 cetăţenia rusă actorului Gerard Depardieu, care a decis să plece din Franţa în semn de protest faţă de creşterea impozitelor pentru cetăţenii bogaţi.