Trei femei se bat pe Tom Cruise
Este tot mai curtat! După ce săptămâna trecută a petrecut o noapte fierbinte în hotelul londonez Chiltern Firehouse cu Lindsay Lohan, iată că Tom Cruise s-a întâlnit în secret şi cu Miranda Kerr în capitala Angliei.
Revista “New Idea” susţine că actorul Tom Cruise (52 de ani) ar avea o idilă cu fotomodelul Miranda Kerr (31 de ani). Ba chiar se spune că starul îşi va oficializa relaţia cu fosta soţie a actorului Orlando Bloom, care s-a despărţit de ea acum un an.
“Ţin legătura telefonic şi se întâlnesc de câte ori Miranda ajunge la Londra, unde Tom se află pentru filmări. Actorului îi place de ea de pe vremea când era însurat cu Nicole Kidman (47 de ani), între 1990 şi 2001”, a dezvăluit o sursă.
Numai că o altă sursă a dezvăluit recent că Tom s-ar întâlni în secret şi cu actriţa Lindsay Lohan (28 de ani), care ar fi îndrăgostită de el mai de mult. În urmă cu două săptămâni, o altă sursă a dezvăluit că Tom a fost invitat de Sandra Bullock (50 de ani) la o întâlnire cu fiul ei, Louis, de 4 ani, şi că ar ţine legătura cu ea în secret.
Adevărul este că starul, cu o avere de 380 de milioane $, e în căutarea unei iubite după ce s-a despărţit de actriţa Katie Holmes (35 de ani), în 2012, după 6 ani de căsnicie.