Uite de câte ori puteau să moară pungaşii din "Singur acasă"

Ultima actualizare:

Cea mai frumoasă comedie de Crăciun, analizată de o echipă de medici britanici! Ei au descoperit că pungaşii din filmul ”Singur acasă” trebuiau să fie ucişi de capcanele micuţului Kevin.

Nu e Crăciun fără filmul “Singur acasă”, care face încă cele mai mari audienţe la fiecare difuzare, deşi a împlinit un sfert de secol. Chiar dacă a fost văzut de nenumărate ori, aventurile simpaticului Kevin, interpretat magistral de Macaulay Culkin, fac deja parte integrantă din magia Sărbătorilor. Uitat acasă de familie, micuţul se luptă cu pungaşii Harry şi Marv, care vor să-i prade casa. Iar capcanele lui sunt deosebit de dureroase. Medicii spun că hoţii nu ar fi avut şanse să le supravieţuiască, dacă ar fi fost reale. Filmul, care a avut un buget de 18 milioane de dolari, a adus încasări record de 476,7 milioane de dolari. La lansare, nimeni nu se aştepta că va avea aşa un succes uriaş. Ideea comediei a aparţinut scenaristului John Hughes, care l-a descoperit pe Culkin şi a scris povestea special pentru el. Filmul a intrat în Cartea Recordurilor pentru că a rezistat în topuri 12 săptămâni la rând şi a avut cele mai mari încasări din lume în 1990. 

Iată ce li se putea întâmpla hoţilor:

  • Împuşcarea în organele genitale

La un moment dat, Kevin îl surprinde pe Harry, interpretat de Joe Pesci (72 de ani), în faţa uşii şi îl împuşcă în organele genitale cu o armă cu bile de oţel. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat cu adevărat, hoţul ar fi suferit ruptură de testicule şi nu s-ar mai ridicat de jos. În film, doar se vaită de durere.

  • Lampa de sudură îi arde capul

O flacără de sudură îi arde capul lui Harry şi îşi stinge părul şi scalpul cu zăpadă. În film, personajul se alege cu răni nesemnificative, în realitate ar fi suferit arsuri deosebit de grave, care ar fi putut să-i fie fatale.

  • Căderea pe scările cu gheaţă

Kevin toarnă apă pe scări care îngheaţă. Marv, interpretat de Daniel Stern (58 de ani), alunecă şi cade. Se rostogoleşte de sus până jos pe trepte, dar se ridică doar lovit puţin. În realitate, ar fi suferit fracturi grave, rupturi de coaste sau de organe care îi puteau fi fatale. 

  • Călcarea pe un cui cu piciorul gol

Marv intră într-o zonă din pivniţă unde copilul pusese, strategic, un cui. Are picioarele goale, după ce şi-a pierdut încălţările pe treptele lipicioase. În film, când calcă în cui nu suferă prea mult, în realitate, ar fi putut să fie vătămaţi nervi şi infectarea cu tetanos era mortală.

  • Căderea fierului de călcat în cap

Kevin face o manevră prin care un fier de călcat  încins îi cade lui Marv direct în faţă în pivniţă. În film, personajul nu se alege decât cu o arsură de forma acestuia. În realitate, o astfel de lovitură l-ar fi ucis.

  • Lovirea în piept cu vătraiul

După ce tarantula fratelui lui Kevin, Buzz, ajunge pe pieptul lui Harry, Marv încearcă s-o omoare cu un vătrai. Însă, în loc să dea în vietatea veninoasă, îl loveşte pe colegul de hoţie. O astfel de lovitură în stern l-ar fi lăsat pe Harry fără respiraţie.

  • Atingerea de mânerul incandescent

Harry pune mâna pe mânerul uşii ca să intre în casa copilului. Micuţul face ca mânerul de fier să ardă până la înroşire şi mâna hoţului începe să fumege. În film, nu capătă o rană gravă, în realitate s-ar fi ales cu o arsură insuportabilă.

  • Lovirea în cap cu o cutie de vopsea

Kevin aruncă în capul hoţilor, cu toată puterea, cutii cu vopsea. În film, Marv şi Harry se aleg doar cu răni uşoare. În realitate, loviturile ar fi putut să fie atât de grave, încât nu aveau nici o şansă să le supravieţuiască.

Nu i-am mai fi văzut pe hoţi sâmbătă seară

“Singur acasă” s-a bucurat de un imens succes, de aceea au fost realizate alte 4 filme cu aceeaşi temă: “Singur acasă 2: Pierdut în New York” (1992), Singur acasă 3” (1997), “Singur acasă 4” (2002). Sâmbătă seară, de la 20.30, la ProTV, va fi difuzat “Singur acasă 2: Pierdut în New York”, în care îl veţi revedea pe Kevin McCallister (Macaulay Culkin) şi cei doi hoţi, Marv şi Harry. Dacă loviturile din primul film ar fi fost pe bune, ei nu ar mai fi apărut în următoarea poveste.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net