VIDEO Al Bano a vrut mititei, Romina trandafiri albi

Ultima actualizare:
Cei doi făceau furori în anii ’80
Cei doi făceau furori în anii ’80

Mai bine de 15 ani au stat despărţiţi şi 20 de ani au refuzat să mai cânte împreună. Aseară, însă, Al Bano şi Romina Power au evoluat din nou împreună în faţa a peste 4.500 de spectatori, în Capitală.

Pentru prima oară împreună pe scena Sălii Palatului, Al Bano Carrisi şi fosta lui soţie Romina Power au oferit românilor un spectacol total. Au interpretat piese noi, scrise special cu ocazia relansării duetului, dar şi unele dintre hiturile care le-au adus celebritatea.

Emoţiile au fost mari pentru cei doi interpreţi, însă Al Bano a avut un motiv în plus să-şi dreagă vocea înainte de concert. În sală s-au aflat inclusiv mama sa şi doi dintre copiii lui. Înaintea concertului de aseară cei doi au avut parte de un tratament special, ei fiind cazaţi, marţi, la un hotel de cinci stele din centru.


    Cei doi făceau furori în anii ’80
Cei doi făceau furori în anii ’80

Al Bano s-a delectat cu mititei şi mămăligă, la cină, şi a băut vin. Romina iubeşte florile, în special trandafirii albi, care au decorat atât camera de hotel, cât şi culisele Sălii Palatului. Cei doi au fost însoţiţi în permanenţă de bodyguarzi şi au avut la dispoziţie două autoturisme de lux. Soliştii vor mai cânta împreună în aprilie 2015, în SUA.

Al Bano speră să revină curând: „Îmi place în România, îmi place limba română pentru că-mi aduce aminte de multe vorbe asemănătoare cu cele din Salento, unde locuiesc eu în sudul Italiei”, a spus solistul la sosirea în Capitală, conform antenastars.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
catalin scarlatescu instagram jpg
image png
vlad gherman oana mosneagu colaj instagram jpg
Alexia Eram este angajată la revista Andreei Esca Sursa Instagram
image png
IMG 3233 png
celine dion jpg
Mihai Petre e1627449427429 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net