5 dovezi că «Miss Funduleț», iubita lui Dani Oțil, e copia Mihaelei Rădulescu
Dani Oțil tace și face. Are mult lipici la public, alături de colegul Răzvan Simion, acesta fiind și motivul pentru care rezistă la "matinalul" Antenei 1 de mai bine de 20 de ani, dar se pare că are lipici și la femei, căci în palmaresul lui sunt numai bombe-sexy. Acum face un cuplu superb cu Gabriela Prisăcariu, supranumită "Miss Funduleț" (deloc greu de ghicit de ce), iar tânăra ne duce cu gândul la Mihaela Rădulescu, femeia căreia Dani îi datorează mult. Iată câte asemănări sunt între cele două!
Dani Oțil (38 de ani) nu este primul bărbat din showbiz care își alege iubite după un anumit tipar. Ne amintim, desigur, de Irinel Columbeanu, care a trecut de la Romanița Iovan, la Anna Lesko, apoi la Monica Gabor, cele trei fiind foarte asemănătoare din punct de vedere fizic.
Pe Dani Oţil l-a bucurat Cupidon la finalul lui 2018, când i-a scos-o în cale pe Gabriela Prisăcariu, o superbă domnişoară de 26 de ani, model de succes, care în 2015 a câştigat concursul „Supermodels by Cătălin Botezatu” (Kanal D).
Tânăra a absolvit Dreptul, așa că putem spune că e și frumoasă, și deșteaptă. Iar dacă ținem cont că rutina ei zilnică include ore bune petrecute în sala de fitness, atunci am putea spune că Gabriela este o partidă excelentă pentru Dani Oțil, care și el și-a schimbat viața în bine datorită sportului. Dar iată că nu putem să nu ne ducem cu gândul la Mihaela Rădulescu (49 de ani), diva de care Dani s-a separat în 2014. Și ea mănâncă sport pe pâine, iar asemănările cu Gabriela Prisăcariu nu se opresc aici.
Ambele sunt foarte interesate de imaginea lor, au la activ câte o operație de mărire a bustului, cu implant cu silicon, sunt pasionate de sporturi extreme, de motociclism, de adrenalină în general. Ba, mai mult, fără să se vorbească, evident, Mihaela și Gabriela au și pozat de multe ori la fel, cu aceeași atitudine de “fete rele” și cu aceeași “recuzită”, cum ar fi mănușile de box.
Dar fotoreporterii Click! au surprins şi alte dovezi care ne confirmă că Gabriela e copia la indigo a Mihaelei: weekendul trecut, Gabriela Prisăcariu i-a fost alături lui Dani la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2019, la Cheile Grădiştei. Ne amintim că şi Mihaela Rădulescu îl însoţea pe Oţil la competiţiile de enduro, îi spăla echipamentul, îi făcea poze şi se asigura că nu-i lipseşte nimic.
Și din punct de vedere vestimentar Gabriela Prisăcariu se apropie foarte mult de stilul Mihaelei Rădulescu. Recent, fotoreporterii Click! au surprins-o pe stradă, cu o atidudine nonșalantă, sexy, îmbrăcată într-o salopetă kaki, care-i venea perfect. Cei care au urmărit parcursul vestimentar al Mihaelei Rădulescu își amintesc, cu siguranță, că salopeta este una dintre piesele preferate ale prezentatoarei de la “Ferma” (PRO TV). În 2015, la preselecțiile emisiunii “Românii au talent”, unde era jurat, Mihaela a purtat o salopetă kaki, care costă 200 de dolari și care a mai fost purtată și de vedete internaționale precum Halle Berry.
Mihaela şi Dani s-au iubit şase ani: «M-a făcut alt om»
Mihaela Rădulescu a fost iubita-surpriză a lui Dani. Toată lumea a crezut că este vorba de un moft al vedetei, după divorțul cu scântei de Elan Schwartzenberg, din anul 2008. Timpul a demonstrat că atracția dintre Dani și Mihaela era reală. Cei doi au format un cuplu timp de șase ani. Gesturi tandre în public, vacanțe exotice, aventuri pe motor, nimic de comentat pentru cârcotași. În toamna lui 2014 însă a explodat bomba: Dani și Mihaela nu mai formau un cuplu, iar Mihaela avea deja un nou iubit, pe mult mai celebrul Felix Baumgartner (49 de ani), parașutistul de Cartea Recordurilor. Prilej pentru una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste post factum pentru cea mai cunoscută dintre femeile din viața lui Dani Oțil: ”Mi-a oferit cei mai frumoşi ani. A renunţat la mai multe lucruri decât vă imaginaţi ca să îmi fie lipită. Rămân cu numele ei tatuat pe căptuşeala pielii… m-a făcut alt om, dar mai important, alt bărbat”, a scris Dani pe contul său de Facebook.
Citește și:
10 poze în care Mihaela Rădulescu apare fără chiloţi şi sutien
Iubita lui Dani Oţil are un fund super, dar stai să-i vezi sânii!