Marius Baldovin continuă şirul minciunilor prin care îşi face publicitate

Ultima actualizare:

    Multe dintre poveştile lui Baldovin par cusute cu aţă albă
Multe dintre poveştile lui Baldovin par cusute cu aţă albă

Acesta spune că hoţii l-au mai călcat o dată, dar de data aceasta pentru a-i returna o parte din banii furaţi!

Cântăreţul şi-a continuat şirul poveştilor incredibile. Deşi, potrivit emisiunii „Povestiri adevărate", la poliţie nu există nici o plângere depusă de Marius Baldovin din care să rezulte că ar fi fost jefuit, el a mers mai departe cu afirmaţiile, spunând că tâlharii s-au întors şi, impresionaţi de povestea sa, i-au adus banii înapoi!

„Nu i-am găsit pe toţi, doar jumătate din ei. Am un şifonier unde am încălţămintea, i-am găsit acolo, într-o punguţă. E bine şi aşa, banii se fac greu în ziua de azi", a declarat el. În schimb, în privinţa afacerilor sale imobiliare, a fost nevoit să recunoască: a minţit! În consecinţă, a fost nevoit să-şi pună nasul de clovn pe care i l-a adus reporterul Acasă TV.

După Sânziana, o altă vedetă feminină şi-a făcut loc în visurile - şi poveştile - lui: Casandra. „Viespea" lui Ogică i-ar fi făcut avansuri, după ce el ar fi abordat-o pe o reţea de socializare. „Am intrat în vorbă cu ea pe Facebook. I-am spus însă că nu e cazul să se despartă de Ogică, pentru că şi el e un bărbat frumos", a relatat Baldovin fără să clipească.

simeon stalpnicul png

Când vine vorba de poveşti incredibile, interpretul se află într-o companie destul de selectă. Alte două personaje din showbiz au făcut afirmaţii la fel de greu de susţinut: Rouge, care a declarat că şi-ar fi asigurat sânii pentru o sumă imensă, dar nu mai ştia când anume, respectiv Adrian Pescariu, care a pretins şi el că l-au călcat hoţii. Povestea lui nu prea stă însă în picioare, potrivit celor de la Acasă TV: uşa era spartă, dar pe dinăuntru!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate cu tiara jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
incendiu autobuz  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
pumn 1  jpg
marea britanie shutterstock1 jpg
tulcea dubla tragedie  jpg
suciu jpg
bloc apartamente FOTO Shutterstock jpg
stres  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net