EXCLUSIV Ilinca Vandici a băgat zâzanie între juraţii «MasterChef»
A prezentat un show nocturn la postul tv Acasă şi din toamnă va participa la noua ediţie a emisiunii „Dansez pentru tine”. Însă, până va începe emisiunea, Ilinca Vandici nu a stat degeaba: a fost în vacanţă şi a filmat pentru o nouă ediţie „MasterChef”, numai cu vedete.
După ce a filmat ultima ediţie a emisiunii de la postul tv Acasă, Ilinca Vandici (27 de ani) a semnat un nou contract cu PRO TV în care este obligată să apară în mai multe dintre emisiunile postului, asta până când i se va găsi un format care o va avantaja.
Asigurată că această înţelegere îi va asigura un venit bun peste vară, blonda a putut pleca liniştită în vacanţă, în Deltă şi la Oradea.
EXCLUSIV Dai 60 de lei şi te învaţă să găteşti un MasterChef
FOTO Petru Buiuca de la MasterChef a deschis primul studio de gătit din România
Boala cruntă a unei foste concurente la MasterChef! Uite prin ce chin a trecut!
La întoarcere a aflat că va face parte dintr-un nou show ce va fi difuzat în această toamnă la PRO TV. Este vorba despre o ediţie specială „MasterChef", în care concurenţii sunt vedete. Pentru acest show, Ilinca a negociat la sânge onorariul şi se pare că va încasa 5.000 €.
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu, şi Cătălin Scărlătescu, juraţii emisiunii
„Ilinca Vandici este expertă în bucătărie şi de aceea a fost aleasă pentru acest show. Se aude că şi-a negociat greu preţul pentru această emisiune care s-a filmat aproape zilnic timp de trei săptămâni", ne-a povestit o sursă din PRO TV.
Ilinca a demonstrat că se descurcă de minune în bucătărie şi le-a gătit juraţilor Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea sarmale moldoveneşti.
Cu toate că a gătit excelent, Ilinca a avut şi câteva conflicte cu membrii juriului. Se pare că cei trei juraţi n-au avut cu toţii aceeaşi părere despre talentul de gospodină al Ilincăi.
Pentru „MasterChef"-ul cu vedete, filmările s-au derulat în mare secret şi au durat trei săptămâni, în Buftea. Alături de Ilinca Vandici a mai participat Şerban de la Animal X, dar şi câţiva actori dintr-o nouă telenovelă ce va fi difuzată din toamnă la postul tv Acasă („Îngeri pierduţi") şi o mulţime de cântăreţi, printre care şi câţiva care s-au remarcat la concursul „Vocea României".
Ilinca este o mare iubitoare de dulciuri, fapt care nu îi afectează silueta
Surse din PRO TV au explicat pentru Click! că o parte dintre sumele câştigate de concurenţi vor fi donate pentru cazuri umanitare. Filmările s-au încheiat la 23 iulie şi, aşa cum se obişnuieşte în trustul PRO, totul s-a finalizat cu o superpetrecere, unde a luat parte toată echipa show-ului.
Acum se pregăteşte de dans!
După show-ul culinar, Ilinca a avut o pauză de câteva zile, apoi a început pregătirile pentru un alt proiect Media Pro. După cum Click! a anunţat deja, Ilinca va participa la sezonul 14 al emisiunii „Dansez pentru tine” şi a început să ia lecţii de dans cu membrii din baletul emisiunii, coordonat de Edi Stancu. „Ilinca are experienţă, a mai dansat şi sperăm că se va descurcă în ringul visurilor”, ne-a mai povestit o sursă apropiată vedetei.
Petre şi Aida au câştigat câte 50.000 de euro
Aida Parascan, câştigătoarea sezonului 2
Până acum s-au încheiat două sezoane MasterChef. Primul a fost câştigat de Petru Buiuca (24 de ani), iar în urma concursului şi a banilor câştigaţi (50.000 de euro) şi-a cumpărat o garsonieră, o maşină la mâna a doua şi şi-a deschis primul studio live de gătit.
Petru Buiuca a câştigat în primul sezon
Câştigătoarea sezonului 2 a fost Aida Parascan (32 de ani), o mamă a trei copii care îşi doreşte, cu banii câştigaţi, să-şi achite o parte din credite, să renoveze casa părinţilor şi să aibă, de ce nu, propria emisiune culinară. Următorul show MasterChef cu bucătari amatori va avea loc anul viitor. Până atunci, show-ul cu vedete la cratiţă se va difuza cel mai probabil în această toamnă.