Vedeta Pro TV Daniel Niţoiu îşi pune pirostiile: «Dacă îmi fură mireasa, chem mascaţii»
Ştiristul se iubeşte cu Marina de mai bine de 3 ani, iar anul acesta plănuiesc să se căsătorească. Cei doi visează la o nuntă ca în poveşti, cu mulţi invitaţi şi dans.
Daniel i-a cerut mâna iubitei sale în timp ce se aflau în vacanţa la Veneţia. Prezentatorul spune că a avut emoţii, însă lucrurile au decurs exact cum şi-a dorit: iubita lui a spus DA.
«E o fată frumoasă, deşteaptă, cu simţul umorului, harnică şi la fel de copilăroasă ca mine. Am ştiut că ea e aleasa inimii, pentru că sunt fericit alături de ea şi pentru că ne asemănăm în multe privinţe. Ne înţelegem perfect şi ne completăm foarte bine», a explicat Daniel pentru Pro TV magazin.
Cei doi îndrăgostiţi speră ca la nunta lor să vină peste 1000 de invitaţi, dintre care 40 sunt numai rudele mirelui. Cât priveşte tradiţia cu "furatul miresei", Daniel promite că acest lucru nu se va întâmpla
«O să fiu cu ochii în patru ca să nu-mi fure cineva mireasa. Dacă se va întâmpla, o să-mi rog colegele de secţie să cheme mascaţii, poliţia, pompierii, jandarmi, DIICOT, DNA şi armata!», ameninţă Daniel.