Andra şi Măruţă, mesaje emoţionante pentru fiul lor! David a împlinit 7 ani

Ultima actualizare:

    Eva este topită după frăţiorul ei, Davidfoto: arhivă personală
Eva este topită după frăţiorul ei, Davidfoto: arhivă personală

Parcă mai ieri o vedeam cu burtică, la prima sarcină, emoţionată şi nerăbdătoare să-şi cunoască primul copil. Timpul a zburat, iar ieri Andra (31 de ani), şi-a sărbătorit fiul, pe David, care a împlinit 7 anişori.

 În dreptul unei fotografii adorabile, în care băieţelul apare alături de surioara lui, Eva (3 ani), solista a scris un mesaj emoţionant. “7 ani de când am născut primul copil. De când am învăţat că se poate iubi mai mult decât credeam vreodată. Azi e despre el, despre cât de mult îl iubim. La mulţi ani, David! Tu şi Eva sunteţi viaţa noastră”, a scris soţia lui Cătălin Măruţă. Nici tăticul n-a fost mai prejos şi s-a lăudat şi el pe Instagram cu comorile de acasă. “Acum 7 ani se năştea primul meu copil. Ambiţios, puternic, inteligent, generos. Şi are doar 7 ani! Pe zi de trece îi descopăr calităţi. David, sunt mandru de tine!”, a punctat prezentatorul emisiunii “La Măruţă” (PRO TV).


    Andra şi Cătălin Măruţă au o familie superbă
Andra şi Cătălin Măruţă au o familie superbă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net