Andreea Bănică i-a făcut soțului cadou de 150.000 €
Prinde 100 km/h în doar 3,8 secunde şi este capabil să ”zboare” cu o ameţitoare viteză de nu mai puţin de 305 km/h. Este cel mai rapid BMW fabricat vreodată şi în curând va ajunge şi pe străzile noastre.
BMW M4 DTM Champion Edition este cel mai rapid bolid al mărcii şi, aşa cum îi şade bine unei bijuterii pe roţi, este şi un model cât se poate de exclusivist. Doar 200 de astfel de maşini au fost disponibile în întreaga lume, iar una dintre acestea va circula pe străzile din Bucureşti. Cumpărătorul, nimeni alta decât celebra solistă Andreea Bănică.
Vedeta a scos din buzunar peste 150.000 de euro, nu atât pentru plăcerea ei, cât mai ales a soţului care îi este şi impresar, Lucian Mitrea. ”L-am văzut că se tot uita la acest model, pe care îl râvnea. Atunci mi-am luat inima în dinţi şi mi-am sunat prietenii de la BMW. Le-am spus că vreau maşina asta şi să facă într-un fel să fie a mea. Şi am reuşit!”, ne-a mărturisit Andreea Bănică.
Să intre în posesia celui mai puternic M4 nu a fost deloc uşor. Nu de alta, dar pentru cei de la BMW nu e suficient să ai bani, mai trebuie să ai şi o imagine impecabilă. La pachet cu modelul comandat, vedeta a primit şi un instructor personal, care să o înveţe să stăpânească o maşină atât de nervoasă. ”Cei care cumpără maşini devin ambasadori ai mărcii, iar BMW ţine la asta”, a declarat, pentru Click!, Claudiu David, instructorul celor de la BMW.
BMW M4 DTM Champion Edition este dotat cu un propulsor de 3.000 cmc, care dezvoltă nu mai puţin de 500 de cai putere. Este limitat electronic la 305 km/h. Consumul de carburant este de 8,3 litri la 100 km, iar norma de poluare Euro 6. Preţul este de circa 150.000 de euro.