Andreea Marin asortează pantalonii de trening la... cămașă și trenci?
De cele mai multe ori are apariții discrete, elegante și feminine. Andreea Marin (41 de ani) abordează aproape mereu ținute corecte și cu care reușește să facă o impresie bună peste tot unde merge.
De aceea, fanii „Zânei Surprizelor” au pretenții de la ea la fiecare apariție. Dar nici nu îi sar în cap atunci când face alegeri vestimentare mai puțin inspirate. De aceea, deși Andreea Marin a publicat o fotografie cu o ținută cel puțin neobișnuită, internauții i-au lăsat în rubrica de comentarii numai urări de bine.
Vedeta s-a pozat îmbrăcată, în partea de sus, cu cămașă și trenci, iar în partea de jos, cu pantaloni de trening și pantofi sport. Deși piesele vestimentare păreau a fi din peisaje diferite, fanii au ignorat ținuta, iar când Andreea Marin a anunțat că pleacă la Chișinău, aceștia i-au urat drum bun. „Drum bun, Andreea, mult succes... ești un om cu suflet mare... Dumnezeu să fie alături de tine”, „O călătorie frumoasă și cât mai multe prospecte interesante. Mult succes” și „Drum bun, să rezolvi problemele și să te întorci sănătoasă la familia ta frumoasă” au fost numai câteva dintre mesajele primite de la ei.