Așa arată fără strop de machiaj reginele audiențelor!
Le vezi aproape zilnic pe micul ecran și nu ți le imaginezi făcând altă meserie. Divele de la televizor, cu ștate vechi în această branșă, sunt adevărate motoare de audiență pentru stațiile TV. Dar te-ai gândit cum arată atunci când ies din emisie și își șterg stratul gros de machiaj de televiziune? Ți le arătăm noi.
Probabil cea mai șocantă transformare vine din partea Mirelei Boureanu Vaida, care la doar 35 de ani a reușit să strângă un CV impresionant în televiziune. Acum prezintă “Acces direct” (Antena 1), înlocuind-o pe titulara Simonei Gherghe, care se află în concediu de maternitate până în ianuarie.
Nu are cum să intre în emisie fără “tencuială”, căci, deh, astea sunt regulile televiziunii, însă în timpul liber Mirela abia așteaptă să scape de stratul gros de fond de ten. Fără machiaj arată atât de schimbată, încât cu greu o recunoști pe stradă sau în magazine.
Și antenista Simona Gherghe arată ca o fetișcană atunci când e nefardată, chiar dacă luna trecută a împlinit 40 de ani. Dacă trecem în curtea rivalilor de la PRO TV avem și aici două vedete care s-au născut odată cu postul respectiv. Andreea Esca (45 de ani) prezintă principalul jurnal de știri încă din anul 1995, iar Neti Sandu (59 de ani) avea 38 de ani când s-a angajat la PRO TV pentru rubrica “Horoscop”.
Au trecut anii, iar ele au rămas neschimbate, cu aceeași coafură și același machiaj. Tocmai de aceea, când ies din emisie renunță la “masca” de televiziune și se bucură de naturalețe.
Ani la rând, Gabriela Cristea (43 de ani) și-a încărcat și ea tenul cu machiajul puternic de televiziune. Acum, când și-a luat o pauză de la emisiunea “Te vreau lângă mine” (Kanal D), fiind în concediu de maternitate cu fiica ei, Victoria (două luni), Gabriela stă mai mult demachiată. Și bine face, căci nu-i stă rău deloc.