Astroloaga vedetelor este însărcinată şi se mărită! Cine este bărbatul care o face fericită
Planetele s-au aliniat aşa cum trebuie pentru Roxana Luşneac, astroloaga care le-a făcut vedetelor noastre cele mai multe previziuni ce de-a lungul timpului s-au şi adeverit. Tânăra este însărcinată în cinci luni şi urmează nu doar să devină mămică, ci şi soţie. Ea şi iubitul au stabilit data nunţii, urmând ca în această toamnă să fie petrecere mare la un ballroom din Pipera.
E linişte în viaţa Roxanei Luşneac, astroloaga care le-a prezis Andreei Bălan şi Adelinei Pestriţu că vor avea copii şi se vor mărita. Dar se pare că nu doar vedetele noastre s-au aşezat la casa lor, ci o va face şi experta în previziuni astrale. Tânăra trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu un om de afaceri elveţian, motiv pentru care s-a şi mutat din România. Pentru nunta, programată în această toamnă, Roxana şi Stephane au ales însă o sală din Pipera la care vor fi invitaţi toţi cunoscuţii lor şi bineînţeles familiile. Deşi cei doi au doar un an de relaţie, dar pasul spre altar a venit firesc şi s-ar fi făcut chiar mai devreme dacă viitorul soţ al Roxanei nu s-ar fi lovit de formalităţile birocratice.
"Suntem logodiţi de ceva timp şi am fi vrut încă de anul trecut să facem nunta, dar am fost încurcaţi de nişte formalităţi, el fiind cetăţean elveţian. Avem o relaţie frumoasă, care decurge lin. Nu am avut drame şi nici despărţiri. Suntem pe aceeaşi lungime de undă", a povestit Roxana pentru Click!
Astroloaga este însărcinată în cinci luni şi tot în această toamnă va deveni şi mămică, nu doar soţie. Ea va aduce pe lume o fetiţă, burtica de gravidă abia de acum începând să i se contureze. Cei doi se vor căsători civil cel târziu până în luna iunie.