Brigitte Sfăt a ajuns la limita răbdării: «Ilie consideră că am fost o întreținută»

Ultima actualizare:

    Brigitte arată toate dovezile pe care le strângefoto: arhiva personală
Brigitte arată toate dovezile pe care le strângefoto: arhiva personală

Brigitte Sfăt pare mai decisă ca niciodată. Miercuri, 12 iulie, a anunțat că divorțează de Ilie Năstase. Motivul nu este vreo amantă, ci chiar fosta soție a acestuia, Amalia Năstase, care, conform actualei partenere de viață, se folosește de copii pentru a-i cere sume exorbitante celui cu care a început o relație în 1996.

Discuțiile dintre Ilie și Brigitte nu au pornit de ieri, de azi, ci de ceva vreme, când bruneta i-a pus anumite condiții. Fostului mare sportiv nu i-a convenit ce a auzit, așa că lucrurile au luat-o numai în jos. Chiar dacă a răsfățat-o cu daruri scumpe, cea pe care a luat-o de soție acum trei ani și jumătate nu mai poate suporta atenția și cadourile în bani pe care acesta le îndreaptă spre Amalia.

"I-am dat un ultimatum. Ultimatumul pe care i l-am dat este să facă ceea ce a zis la început. Nu s-a întâmplat până acum. Să avem conturi comune cum făcea cu Amalia. Ca totul să revină la normal să avem conturi comune. Să văd şi eu pe ce cheltuie banii. Să vedem dacă lucrurile pot reveni la normal. Ca să se ascundă prin baie să vorbescă despre tot feluri de lucruri. Eu muncesc. El consideră că am fost o întreţinută. Eu n-o să vorbesc cu Amalia. Să aleagă între ce se întâmplă pe la spatele meu şi eu. Mă simt foarte prost. Nu şi-a mai văzut copilul de la botez", a spus Brigitte Năstase pentru "Star Magazin". 

A anunțat pe Facebook

"Astăzi, 12 iulie, anunț oficial divorțul de Ilie. Nu pentru ca m-a înșelat. Pentru că m-am săturat de nesimțirile fostei soții, de faptul că nonstop își foloseste copiii să îi ceara lui Ilie tot felul de lucruri, de aceasta dată, o mașina nouă. I-am dat un Mini Cooper cu 30.000 km la bord și a făcut un scandal monstru. Vreau să înțelegeți faptul că anul trecut, soțul meu i-a mai dat acestei dudui 1.200.000€, iar în fiecare an peste 300.000 €, în condițiile în care eu îmi rupeam spatele cu bitum și tot felul de lucrări de șantier pentru câțiva bănuți. Eu nu am primit NICIODATĂ de la Ilie vreo mașină", și-a spus Brigitte durerea pe contul de socializare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net