Când începe noul sezon Chefi la Cuțite și cine l-a învățat pe chef Scărlătescu să gătească

Ultima actualizare:
Familii la cuțite începe pe 30 aprilie
Familii la cuțite începe pe 30 aprilie

Pentru Cătălin Scărlătescu, jurat al show-ului, gastronomia este moștenire de familie, mărturisind că cea care l-a inspirat încă din primii ani de viață în ceea ce privește bucătăria a fost chiar una dintre rudele sale foarte apropiate cu care a avut o relație foarte bună.

Noul sezon Chefi la Cuțite va fi mult mai diferit față de cele care au apărut până acum. „Familii la cuțite” se va numi sezonul sepcial care va fi difuzat începând cu 30 aprilie pe Antena 1. 

Fiecare echipă va fi compusă din 4 membri ai aceleiași familii, ce vor participa ca grup și vor găti împreună la bancul de lucru. Mame, tați, copii și bunici se vor reuni într-o competiție în care munca în echipă și completarea reciprocă vor conta cel mai mult. Mai mult decât atât, și anumite vedete curajoase își vor încerca norocul în arena culinară de la Antena 1, alături de cei dragi, aliații lor de incredere, iar telespectatorii vor avea ocazia să îi vadă pe aceștia într-o postură cu totul și cu totul diferită.

În urma jurizărilor pe nevăzute, o parte dintre familii vor ajunge în etapa de battle, alese de fiecare dintre chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu pentru a lupta alături de ei în arena culinară. Tocmai din acest motiv, în sezonul special Chefi la cuțite - Familii la cuțite, războiul culinar al juraților va continua, căci fiecare dorește să adauge în palmares încă o victorie.


    Familii la cuțite începe pe 30 aprilie
Familii la cuțite începe pe 30 aprilie

Gustul mâncării s-a format în copilărie pentru Cătălin Scărlătescu și chiar dacă acum este pus în lumină prin meseria de chef, cele mai bune preparate sunt pentru faimosul jurat cele care îi aduc aminte de bunătățile pregătite, cu drag, de către bunica sa, Amalia, cea care l-a și învățat să gătească.

“Ea m-a învățat tot ceea ce știu astăzi. Tot cu ea am gătit prima mea mâncare de cartofi, atunci când avem vreo opt ani. Bunica mi-a arătat în copilărie ce înseamnă mâncarea cu gust și toate preparatele ei mi-au rămas în suflet. Țin minte că gătea la începutul săptămânii mâncare de cartofi și fasole scăzută, care sâmbăta se transforma în fasole bătută. La desert aveam faimoasa prăjitură cu bulion, preferata mea. Nu avea mult timp sau multe ingrediente la dispoziție, dar reușea să ne pună pe masă rețetele ei de suflet, rețete pe care le-am dus mai departe cu mine până în ziua de azi”, a spus el. 

“Nu a existat Paște în care să nu pun pe masă rețeta specială de drob a bunicii și ori de câte ori o gătesc, îmi amintesc de mirosul fabulos din bucătăria ei din aproprierea sărbătorilor. Reușea să ne ofere tot ce avea mai bun din ingrediente simple”, a mai adăugat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net