Carmen Simionescu, declarații de după naștere: «M-au pus să le cânt pe masa de operație»

Ultima actualizare:

    Ce spune Carmen Simionescu despre sarcină
Ce spune Carmen Simionescu despre sarcină

Fiica lui Adrian Minune a adus pe lume o fetiță, primul ei copil, iar de atunci recunoște că viața i s-a schimbat complet. Vedeta a oferit primele detalii despre sarcină, dar și ce i s-a întâmplat pe patul de spital.

Carmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune a explicat că a născut prin cezariană, iar pe patul de spital, înainte de a naște i-a fost cerut să cânte. Deși nu era speriată la început, a simțit multă durere. 

„Am născut prin cezariană, o fetiță de 2,8 kilograme. Încercăm să ne acomodăm cu alăptatul și nu prea se satură de la mine. Nașterea în sine… eu am fost foarte pozitivă, am intrat în sala de operație râzând, m-au pus să le cânt pe masa de operație, dar ulterior au început durerile. O naștere nu e chiar atât de ușoară cum credeam eu că va fi. Mamelor, sunteți niște eroine! Suntem!”, a declarat Carmen Simionescu, potrivit Antena Stars.

Karmen, pe numele de scenă, și-a împlinit cel mai mare vis, a devenit mamă, iar soțul ei a fost foarte grijuliu cu ea în această perioadă.

„Sunt o graviduță norocoasă, o lună de zile am avut simptome, dar acum sunt foarte bine, nu am nicio problemă. Pe 9 august, cam așa voi deveni mamă și va fi leu, mă bucur foarte mult, că fratele meu e leu și îmi place tot la el.  Nu știm deocamdată cum o să-l cheme, o să ne gândim. Iese ba așa, ba așa..aș prefera un leu, dar ai mei cu toții își doresc o fată. Am 21 de ani!” a declarat Carmen Simionescu în cadrul emisiunii La Măruță în urmă cu ceva timp.

Karmen este mândră că este fiica lui Adi Minune

Karmen nu se rușinează deloc de familia din care provine, iar acest lucru este de felicitat. Deși nu este nimic în neregulă cu familia ei, unii oameni i-au adresat vorbe urâte tinerei artiste.

„Niciodată nu am fost afectată în adevăratul sens al cuvântului de prejudecățile venite din cauza faptului că sunt fiica lui Adrian Minune, pentru că îmi cunosc valorile. Faptul că sunt de etnie rromă nu mă face să fiu mai prejos decât ceilalți. Consider că sunt specială, la fel cum fiecare om este special pentru ce are el, fiecare om este unic, pentru că fiecare este diferit în felul lui. Bineînțeles că m-am lovit de aceste prejudecăți, munca mea a fost pusă pe spatele tatălui meu, dar asta li se întâmplă multor oameni. Mai mult decat atât, prejudecățile oamenilor m-au ambiționat să scot ce e mai bun din mine, să le arăt oamenilor cine sunt eu cu adevărat și ce pot face eu cu toate imperfecțiunile mele”, a declarat fiica lui Adrian Minune pentru viva.ro.

I se întâmplă des ca unii oameni să-i spună că tot meritul ei este datorită faptului că este fiica lui Adrian Minune, însă acest lucru nu este deloc adevărat, așa cum declară Karmen.

„Nu mă deranjează faptul că mi se mai spune câteodată Karmen Minune, deoarece port acest nume cu mândrie. Este numele tatălui meu, primit de la străbunica lui, pentru că toți oamenii din jurul lui, când era mic, îi spuneau „copilul minune. Cânta de foarte mic și toată lumea, când îl vedea, îi spunea copilul minune – așa a apărut Adrian Copilul Minune. Karmen Minune pentru mine nu este un nume care să mă deranjeze, însă, cu timpul, cred că am reușit cumva să am o identitate a mea și să devin doar Karmen”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net