Cătălin Măruţă, adus la exasperare de invitaţii lui: "Nu se poate aşa ceva"
De o săptămână, scandalul dintre Marian Mexicanu şi Paula Lincan a luat amploare. Cei doi soţi se ceartă la televizor, după ce Paula l-a acuzat că a înşelat-o cu o tânără cântăreaţă, Ana Maria Stoian, chiar în casa familiei.
Fata a venit luni în platoului emisiunii "La Măruţă", pentru a lămurit situaţia. Ana Maria a insistat că nu e nimic adevărat şi că nu a avut relaţii intime cu Mexicanu.
"A fost strict o relaţie profesională, am fost prieteni de familie şi a fost o relaţie de respect. Mi s-a părut că se diferenţiază, profesional, de alţi lăutari. La fiecare se aud vorbe, mai ales când o fată cântă şi nu are soţ, cum sunt eu", a spus tânăra.
Edi, fiul celor doi lăutari, aflat şi el în platou, a povestit că el i-a văzut în pat pe cei doi şi că fata minte acum: "Trebuie să fii ultimul om din lume să fii în casa lor, să te culci cu fetiţa în pat. Mă iei la mişto? Din cauza ta au ajuns părinţii mei la despărţire, din cauza ta a rămas Maria fără tată."
Dus la exasperare de afirmaţiile contradictorii ale celor doi invitaţi, dar şi de circul făcut săptămâna trecută în platou de Marian şi de Paula, Cătălin a răbufnit.
"Ori voi minţiţi, ori fata asta minte, nu se poate aşa ceva, o tot lălăiţi! Adevărul nu are cum să fie la mijloc, ori Paula Lincan şi Mioara mint, ori Ana Maria nu vrea să spună de ruşine. Din ce înţeleg la Ana Maria, mama şi bunica ta au o imaginaţie bogată. Ce tot o lungim aşa, de o săptămână?"