Ce au cumpărat Delia şi Lora de la Rihanna!
Româncele noastre s-au afişat recent cu pantofii momentului, lansaţi de Rihanna, în colaborare cu Puma. O pereche costă 500 de dolari
N-ai cum să fii vedetă şi să nu te aliniezi tendinţelor internaţionale în modă! Luaţi exemplu de la Delia (35 de ani) şi Lora (34 de ani), care şi-au cumpărat deja încălţările care fac ravagii în rândul vedetelor. Asta după ce Rihanna le-a lansat oficial în februarie 2016. De atunci, colecţia ei, "Fenty by Puma", se măreşte constant, iar buzunarele fanelor se golesc. O pereche de adidaşi cu tocuri costă aproximativ 500 de dolari, iar ieri (30 martie), atât Lora, cât şi Delia s-au afişat cu achiziţiile lor. Delia, pe Instagram, iar Lora, la Sala Palatului, la repetiţiile pentru concertul lui Damian Drăghici.
Delia are şi şlapii cu blăniţă lansaţi de Rihanna în aceeaşi colecţie.
Pe 14 august 2016, Rihanna a susţinut un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, iar Delia a făcut un show impecabil în deschidere. Toruşi, Delia se pare că nu a reuşit să stea de vorbă cu Rihanna, după terminarea concertului. Întrebată de fani pe o reţea de socializare dacă s-a fotografit cu Riri (n.r. Rihanna), vedeta a răspuns sec: ''NU''.