Ceartă între juraţii de la "Bravo, România"
Inevitabilul s-a produs! Deși sunt colegi de pupitru, nu se menajează deloc! Juraţii de la "Bravo, România nu au întotdeauna aceleași păreri, iar telespectatorii vor fi martorii unei discuţii aprinse între ei.
Fie că reușesc să analizeze cu ochi critic prestațiile concurenților, fie că sunt uneori copleșiți de emoții, jurații show-ului de la Antena 1 au păreri pertinente, deși se întâmplă să se și contrazică. Așa se va întâmpla și duminica aceasta, de la 22.00, când Mihai Petre și Răzvan Simion ajung să discute în contradictoriu și să se certe în privința uneia dintre prestații.
De părere că dansul uneia dintre echipe nu a fost chiar bine executat, Mihai Petre va depuncta acest aspect, spre nemulțumirea lui Răzvan. Schimbul de replici dintre cei doi îi va pune pe jar și va aprinde spiritele. „Nu au dansat bine. E dreptul meu să punctez. Cineva nu înțelege că rolul meu aici este să vorbesc despre ce se întâmplă pe scenă”, va spune Mihai. „Nu suntem la mondialele de dans”, va riposta Răzvan, „nu poți să-i jurizezi ca pe niște profesioniști. Nu toți dansează ca tine și pe muzica de la telejurnal”, concluzionează acesta.
Despre ce număr e vorba, ce dans va aprinde spiritele în rândul juraților și cum se va încheia jurizarea, telespectatorii Antena 1 vor afla duminică, 15 mai.