Copilul lui Borcea și al lui Pelinel a împlinit trei luni. Cum l-a sărbătorit Valentina
În 8 iunie, Valentina Pelinel l-a adus pe lume pe primul său copil și cel de-al șaptelea pentru Cristi Borcea. Fostul fotomodel s-a codit mult timp dacă să recunoască sau nu cine este tatăl pruncului său, dar dovezile și vizitele dese pe care i le face afaceristului încarcerat la Poarta Albă au dat-o de gol. A spus adevărul, iar de atunci, viața ei s-a mai liniștit.
Nu se grăbește cu botezul micuțului Milan Cristian, cu care petrecere fiecare clipă. Blonda are grijă să-l răsfețe din plin. Pe lângă hăinuțele și jucărioarele cu care a umplut casa, vedeta i-a mai făcut un cadou comorii sale. În 8 septembrie, Milan a împlinit trei luni, ocazie cu care Valentina i-a comandat un tort mare și colorat.
Este adevărat că băiețelul nu poate mânca din gustoasa prăjitură, dar invitații la petrecere s-au delectat cu siguranță din cadoul făcut de Valentina prințișorului ei.