Costi Ioniţă îi laudă pe Tudor Chirilă şi pe Adi Despot

Ultima actualizare:

    Costi Ioniţă poartă ie tradiţională pentru că se mândreşte că e român
Costi Ioniţă poartă ie tradiţională pentru că se mândreşte că e român

Cântăreţul şi producătorul muzical Costi Ioniţă este un duşman declarat al clasei politice din România, pe care o consideră vinovată de distrugerea ţării.

Costi este de părere că la conducerea României trebuie să fie oameni care să dea examene de cultură generală şi de competenţe. “Până acum am fost conduși de politicieni incompetenți, care au slujit intereselor de gașcă, numită partid, sau intereselor străine, fiind trădători de țară și de neam. Vrem să fim conduși de oameni pricepuți, patrioți, iubitori de țară şi de neam, care au dat examene de specialitate în ocuparea posturilor de conducere”, a afirmat el. În acest sens, Costi i-a felicitat pe Tudor Chirilă şi pe Adi Despot că nu au acceptat să se implice în politică, deşi au fost mulţi aceia care i-au propus pe cei doi să ne reprezinte în guvernul ce s-a format după tragedia din clubul Colectiv, unde au murit mulţi tineri. “Băieţi deştepţi Tudor Chirilă şi Adi Despot că nu au acceptat să se mânjească. Politicienii care au condus până acum, au distrus educația, pentru că ne vor proști. Totuși, eu cred şi sper că România s-a trezit și vom termina o dată pentru totdeauna cu ideea de politică şi clasă politică”, a declarat Costi pentru Click!

După tragedia din 30 octombrie 2015 din Clubul Colectiv, unde a izbucnit un incediu în care au ars sute de persoane, tineri în cea mai mare parte, oamenii au ieşit în stradă zile la rând pentru a protesta împotriva clasei politice. Când, într-un final, preşedintele României, Kalus Iohannis a acceptat să discute cu reprezentanţii societăţii civile, mulţi dintre demonstranţi au semnat petiţii prin care cereau ca ei să fie reprezentaţi de Tudor Chirilă şi Adi Despot. Acesta din urmă a fost în “clubul morţii” chiar în noaptea tragediei, ajutând la salvarea câtorva persoane. Duminică, 13 martie, numărul victimelor decedate în incendiul din clubul bucureştean a ajuns la 64.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Carmen Harra Prigoana
WhatsApp Image 2024 11 12 at 20 59 31 (1) jpeg
prigoana  iii jpeg
banner prigoana bahmutanu png
Fosta lui Ristei, Naomi Hedman, și fiul Ozanei Barabancea, Andrew, nu se mai ascund
banner prigoana prodan png
Adriana Bahmuțeanu divorț de Silviu Prigoană
Banner grase care au slăbit
image
actualitate.net
image
actualitate.net