CRBL, secretul căsniciei cu Elena: “Prietenie înainte de iubire”
Eduard Mihail Andreianu, alias CRBL, concurent în emisiunea “Asia Express”, de la Antena 1, este este un bărbat fericit! Are o carieră de succes, o soție devotată și o frumuseţe de fetiţă în vârstă de opt anișori, Alessia, care îi calcă pe urme.
În luna noiembrie, Elena și celebrul cântăreț împlinesc 11 ani de căsătorie, iar în vara acestui an au de gând să își reînnoiască jurămintele și să organizeze o petrecere pe cinste. “În noiembrie 2018 am împlinit 10 ani de căsnicie, dar nu am apucat să sărbătorim cum se cuvine. Am plănuit un super party, dar unii au participat la emisiunea «Asia Express», difuzată de Antena 1, și erau în India (n.r. filmările s-au terminat în decembrie 2018)”, a declarat Elena, soția lui CRBL pentru cel mai nou număr al revistei “Ghidul Miresei”. Elena şi CRBL s-au cunoscut pe platourile de filmare la emisiunea “Dansez pentru tine”, de la PRO TV. Ea fiind coregraf, iar el concurent. Pasiunea pentru dans a reușit să îi unească și mai mult. “Ce frumos am fost cerută de soție. Am găsit acasă o pisicuță super drăguță, care avea la zgardă inelul de logodnă. Eu sunt înnebunită după pisici...îți dai seama că în primele zece minute nici nu mi-am dat seama că pisica purta la gât ceva deosebit! Eram atât de fericită să primesc în dar pisica și...abia după ceva timp am observat și inelul. Evident, după aceea a urmat momentul...cu lacrimi de fericire”, a mai spus Elena pentru revista “Ghidul Miresei”.
Prezenţi, la finalul săptămânii trecute, la evenimentul “Ghidul Miresei”, de la Romexpo, cântărețul ne-a spus cum rezistă relația lor. “Nu există secret, este vorba despre «mare atenție ce alegi în momentul în care o ceri de soție», să fii convins că este doar ea. Înainte de a ajunge la altar trebuie să fiți cei mai buni prieteni, să ai curajul să spui totul, fără pereți, fără limite, după aia vorbești de căsătorie, o relație lungă și, de ce nu, să te gândești să ai un copil împreună. Prietenia înainte de iubire”, a declarat CRBL, care ne-a mai mărturisit care el nu el este “cocoșul” în casă: “Ea este șefa în casă, eu sunt mâna dreaptă a șefului bucătar. Țin minte că mi-am cerut repede soția în căsătorie să nu mi-o ia altul, suntem total opuși, dar nah minus cu plus se atrag”.