Cristian Boureanu, înşelat de neveste, trădat şi de fiică
Ghinionul se ţine scai de Cristian Boureanu. La cei 43 de ani ai săi, politicianul a trecut deja prin două divorţuri, de fiecare dată el fiind cel încornorat, iar acum fiica sa l-a băgat în belele.
Săltat de poliție, după ce și-ar fi agresat fiica în public
Ieri, jandarmii care păzeau sediul unei ambasade au fost martorii unui scandal în care protagoniști au fost Cristian Boureanu și Ioana, fiica lui de 15 ani. În apropierea Parcului Herăstrău, jandarmii s-au autosesizat că din spatele unei mașini decapotabile o tânără țipa ca din gură de șarpe: “Mă ia acasă și mă bate. Mă bate, mă rupe în bătaie”. La volan se afla Cristian Boureanu. Acesta a fost dus la o secție de poliție, după ce fiica sa l-a acuzat de agresiune.
Fiica acestuia a declarat luni seara la ieşirea din Secţia 2 de poliţie din Capitală că tatăl său a agresat-o în plină stradă. Ba mai mult, adolescent susţine că nu este prima dată când e bătută crunt de tatăl ei. Poliţia a deschis un dosar pentru rele tratamente aplicate minorului, iar cercetările vor fi coordonate de un procuror.
Cristi susține că unica sa moștenitoare nu-l mai ascultă în ultimul timp, ba, mai mult, că ea ar fi plecat duminică (11 septembrie) din apartamentul lor din Constanța, fără consimțământul acestuia, pentru a petrece alături de prietenii din București.
Prima soţie a fugit cu naşul de cununie
Se poate spune că Boureanu e printre cele mai ghinioniste VIP-uri în materie de căsnicii. Prima lui “tentativă”, căsătoria cu Irina Boureanu, s-a terminat cu un scandal monstru. În anul 2000, când i-a jurat iubire frumoasei brunete, lui Cristi nici prin cap nu i-ar fi trecut că soţia lui îl va părăsi pentru naşul de cununie, nimeni altul decât fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu. Lovitura primită de Boureanu a fost atât de dură, încât acesta i-a spus soţiei că nu-şi va mai vedea niciodată fiica, pe Ioana, dacă se mai întâlneşte cu naşul.
O vreme, Irina Boureanu s-a conformat: a încheiat relaţia cu Vlădescu, iar fata a rămas în grija ei. Fostul ministru a plătit şi el “scump” aventura: i-a făcut “cadou” lui Boureanu acţiunile sale la firma pe care o aveau împreună. În decembrie 2011, Cristian a aflat că Irina și Vlădescu au reluat legătura. Aceștia au mers atunci într-o vacanță, în care au luat-o și pe Ioana. Soțul încornorat i-a pus câteva condiții dure Irinei la divorț. Mai precis, i-a cerut să fie de acord ca fetiţa lor să-i rămână lui în grijă, iar infidelitatea acesteia a devenit de bun augur pentru Boureanu, care a câștigat-o în instanță pe Ioana.
Valentina l-a lăsat cu buza umflată
În 2007, Boureanu îşi încerca pentru a doua oară norocul în căsnicie. A luat-o de soţie pe Valentina Pelinel, care la doar 15 ani câştigase titlul de Miss Model România. Păreau cuplul perfect: tineri, frumoşi, cu bani. El, un politician în plină ascensiune, ea, un fotomodel de succes în America şi în România. Adevărul era însă altul. Se pare că în desele vizite pe care le făcea în America, Valentina era destul de ocupată cu fostul boss dinamovist, Cristi Borcea.
Gurile rele spun că Boureanu şi-ar fi dat seama la un moment dat că este înşelat cu Cristi Borcea, acesta fiind şi adevăratul motiv al divorţului neaşteptat din 2014. Boureanu a adoptat însă, imediat după divorţ, un stil de viaţă complet nou, semn că a suferit enorm: a schimbat femeile ca pe şosete şi a ţinut-o numai în chefuri şi beţii la mare. De aproape doi ani pare să se fi cuminţit, alături de Laura Dincă, o tânără de numai 20 de ani.