Cum s-a pozat Ioana Boureanu pe băncile școlii. Imaginea spune tot
Noul an școlar a început de doar două săptămâni, dar Ioana, fiica lui Cristian Boureanu, pare că încă mai este cu gândul la vacanță. Machiată destul de puternic pentru o zi la liceu, adolescenta a ales să facă un selfie alături de un coleg.
Și cum o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, și poza Ioanei “vorbește” de la sine despre cât de plictisită pare a fi aceasta. Aflată în plin scandal mediatic, după acuzele aduse tatălui său și după „circul”de pe străzile Bucureștiului, fiica fostului deputat nu se poate sustrage de la îndatoririle de elevă, așa că, vrând-nevrând, a fost nevoită să particpe la orele de la liceu, chiar dacă pare că tare mult ar vrea să fie în altă parte.
Ioana se află acum în casa mamei sale, care încearcă să obțină custodia minorei, chiar dacă, la divorțul dintre Irina și Cristian Boureanu, fata a fost încredințată exclusiv taălui. Scandalul început în 12 septembrie, când fostul politician și fiica lui s-au certat în plină stradă, iar Ioana a strigat ca din gură de șarpe că este bătută, nu pare a se termina prea curând. Războiușl se dă acum mai mult între părinții care se bat în instanță pentru custodia fetei de 15 ani.