Dan Diaconescu a dat senzaţionalul pe viaţa de familie

Ultima actualizare:

    Diaconescu, vesel și relaxat, marţi seara, la inaugurarea unui restaurant de lux
Diaconescu, vesel și relaxat, marţi seara, la inaugurarea unui restaurant de lux

Indiferent de necazurile pe care le ai în viaţă, familia contează cel mai mult. De acest lucru s-a convins şi Dan Diaconescu, fostul patron OTV, care a reuşit să traverseze experienţa grea din puşcărie cu ajutorul soţiei şi fiicei. În noiembrie se împlineşte un an de când a fost eliberat, iar celebrul OTV-ist ne-a povestit cum e viaţa lui şi cât de mulţumit e ca părinte.

Cu zâmbetul pe buze, un pic mai gras şi extrem de împăcat cu sine. Cam aşa este Dan Diaconescu la un an de la eliberare şi la aproape 51 de ani. A trăit cât alţii în trei vieţi, le-a văzut şi a trecut prin toate. Din ”copilul venit din Caracal”, Diaconescu a devenit mogulul OTV cu maşini luxoase şi elicopter. A gustat şi partea amară a paharului când soarta l-a îngenuncheat, fiind condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare. A efectuat 3 ani din pedeapsă, iar anul trecut în noiembrie a fost achitat, ocazie cu care a înţeles ce preţ are libertatea şi cât de mult înseamnă familia. Iată că acum, după toată această experienţă urâtă, cel mai popular patron de televiziune din România nici nu vrea să mai audă de politică şi vrea să se bucure doar de căldura căminului său. 

Vila cochetă din Primăverii, locul unde Diaconescu își trăiește în liniște noua viaţă
Vila cochetă din Primăverii, locul unde Diaconescu își trăiește în liniște noua viaţă

Îmbrăcat casual, cu o jachetă maro din piele întoarsă şi un tricou mov, la volanul noului său bolid, Dan Diaconescu şi-a făcut apariţia la deschiderea unui restaurant de lux. A fost discret şi a stat la o masă într-un colţ retras, alături de câţiva amici. Nu a vrut să vorbească despre el, pentru că încă mai are interdicţie, însă ne-a spus care sunt cele mai mari mulţumiri ale sale.

Soţia și fiica, cele mai importante persoane din viaţa lui DD
Soţia și fiica, cele mai importante persoane din viaţa lui DD

”Sunt bine, sunt liniştit, alături de familia mea. Nu fac cine ştie ce, mă preocupă mai mult ca oricând şcoala fetiţei mele (n.r.: râde). Donna are 13 ani, e în clasa a VII-a la Liceul ”Jean Monnet”. Învaţă foarte bine, iar acum avem o dilemă. La anul are capacitatea şi nu ştie dacă să rămână în continuare la acest liceu. Unele colege vor la Liceul Lazăr şi este un pic indecisă. Dar are timp până la anul să aleagă. Acum nu am alte priorităţi, în afara familiei mele”, a declarat Dan Diaconescu pentru Click! Donna este unica fiică pe care o are din relaţia cu Emilia Bătău, femeia cu care este împreună de 30 de ani. S-au cunoscut în fabrica în care lucrau, în anul 1988, când Dan avea 20 de ani. Nu s-au căsătorit, însă acum poate va face şi acest pas.

Condamnat pentru şantaj

Dan Diaconescu a fost eliberat condiţionat din penitenciarul Jilava, la 29 noiembrie 2017. El fusese încarcerat în martie 2015, după ce instanţa de judecată l-a declarat vinovat de şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ. Ancheta a stabilit că patronul OTV l-a ameninţat pe edil, în cadrul unei emisiuni televizate, pentru a-l determina să-i plătească suma de 200.000 de euro. Din pedeapsa de cinci ani şi şase luni, Diaconescu a executat doi ani şi zece luni.

A petrecut după eliberare cu 200 de musafiri

Cum a ieşit de după gratii, fostul patron OTV a avut parte de o petrecere-surpriză. La aniversarea sa de 50 de ani, pe 9 decembrie 2017, soţia Emilia Băţău, fetiţa lor Donna Milena şi cei mai buni prieteni au complotat la organizarea celei mai tari petreceri, la un restaurant celebru din Herăstrău. 200 de prieteni l-au întâmpinat, i-au adus cadouri şi i-au urat ”la muţi ani”, iar printre aceştia s-au numărat Cristi şi Oana Brancu, Florin Condurăţeanu, Serghei Mizil, Florin Călinescu, Sorin Ovidiu Bălan, avocaţi şi politicieni. Atmosfera a fost întreţinută de Florin Vasilică, Taraful Mirela şi Elvis Năsturică şi Elena Merişoreanu. Oaspeţii s-au delectat cu mâncăruri tradiţionale preferate de Dan Diaconescu şi cărora le-a cam dus dorul în ultima perioadă: aperitiv, sarmale, fripturi de toate felurile cu garnituri şi murături variate.

Şi-a accidentat bolidul 

Pe 1 februarie, fostul patron OTV a fost implicat într-un uşor accident de circulaţie. La intersecţia străzilor Eliade cu Primăverii, afaceristul a uitat să mai dea prioritate şi a dat bot în bot, la propriu, cu un Opel Insignia albastru, iar  limuzina lui de lux a ieşit cam şifonată. Nu a fost rănit, însă automobilul său a fost cam avariat. Se pare că afaceristul a preferat să îşi cumpere altă maşină, decât să şi-o repare pe cea avariată.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net