De ce trebuie Elena Gheorghe să urce pe scenă până în ultima săptămână de sarcină
Elena Gheorghe nu stă locului, chiar dacă e gravidă în luna a opta. Mai are puțin până să devină din nou mamă, dar nu a renunțat la cariera artistică în perioada de sarcină.
Cu toate că este gravidă în 36 săptămâni, cântăreața Elena Gheorghe este foarte activă. Artista a plecat încă de ieri la Vama Veche, pentru a filma un videoclip nou al unei melodii cu care speră să dea lovitura în această vară.
Elena nu are de gând să renunțe la concerte, urmând să cânte până înainte de naștere, mai ales că a luat în greutate doar 4 kg. Cântăreața a publicat o imagine pe Facebook în care apare cu o rochie albă, vaporoasă, mulată pe burtica în care se află el de-al doilea copil al ei.
Artista este machiată atent şi are şi părul coafat ca la carte. "#newvideo#newsingle #36weekspregnant" a postat Elena. Postarea vedetei a strâns o mulțime de like-uri. Elena Gheorghe este căsătorită din 2011 cu Cornel Ene, fost membru al formaţiei Mandinga. Cei doi mai au un copil, Nicholas, în vârstă de 5 ani și jumătate.