E oficial! Mihaela Rădulescu, în juriul "Românii au talent"
E oficial. După ce s-a scris că negocierile dintre Mihaela Rădulescu şi Pro TV sunt într-un stadiu avansant, postul tv a confirmat că vedeta va fi cel de-al patrulea jurat în cadrul emisiunii "Românii au talent". Anunţul a fost făcut pe site-ul stirileprotv.ro.
Conform site-ului, diva de la Monaco se alătură celor trei nume deja confirmate pentru emisiune: Bebe Cotimanis, Andra şi Andi Moisescu.
“Am decis, în sfârșit, să mă întorc la TV. Am ales PRO-ul cu inima larg deschisă, nu numai pentru propunerea inedită de a face parte din juriul emisiunii cu cea mai mare audiență din România, "Românii au talent", dar și pentru oamenii cu care voi face echipă. Am simțit o energie fantastică și am dat peste niște profesioniști cu care am avut chimia aia la care visează orice om care lucreaza în echipă. Gândim la fel, simțim la fel (ca în melodia aia care-mi place mie:)) și vrem să facem performanță, de dragul publicului, dar și cu poftă aprigă de a descoperi românii cu adevarat talentați, care merită să ajungă în atenția tuturor. Abia aștept să începem munca, iar de la începutul anului viitor ne veți vedea... în acțiune!”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Andra s-a arătat foarte entuziasmată de venirea Mihaelei în juriu. Ea a declarat: „Femeile au cel puțin trei calități în plus față de bărbați (fără supărare, domnilor!): recunosc mai bine culorile și nuanțele, sunt mai sensibile (și, deci, identifică mai bine emoțiile umane) și se pun mai ușor în locul celor care se confruntă cu aceste emoții. Acestea fiind zise, dragilor, nu pot decât să mă bucur că juriul mega-concursului "Românii au talent" va câștiga, începând cu următorul sezon, încă o componentă feminină, în persoana Mihaelei Rădulescu. Îi urez bun venit în loja noastră! Iar ca femeie, repet, simt că am primit întăriri, pentru a putea evalua concurenții nu doar cu exigență și factorii care țin de competența lor, ci si cu sufletul... Va fi o competiție spectaculoasă, ca de obicei, și vă aștept cu drag să ne fiți alături în noua și fascinanta cursă a descoperiri celui mai mare, mai interesant și inedit talent din România!”
Andi Moisescu a declarat despre viitoarea sa colegă din cadrul show-ului Românii au talent: “Pentru a vorbi despre ea putem apela la metafore, putem crea jocuri de cuvinte sau pur și simplu îi rostim doar numele. Pentru că din orice unghi ai privi-o, Mihaela Rădulescu este un reper. Un reper unanim recunoscut. Surprinzătoare nu e prezenta ei la masa juriului Românii au talent, ci poziția cu totul specială pe care o ocupă. Căci poate ar fi bine să adaug. Din acest sezon nu vom mai avea un bad guy, ci o bad... but gorgeous lady: Mihaela Rădulescu. Și abia acum adevăratul spectacol poate începe.”
În discuții foarte avansate cu Pro TV pentru Românii au talent a fost și Mihai Bendeac. Au eșuat însă în urma unor notificări trimise de Antena 1, post cu care Bendeac, deși a întrerupt colaborarea după ce a denunțat că i s-au interzis anumite nume, are încă un contract. “Ajunsesem și la ședința foto cu Andra, Andi și Cabral”, a spus Cabral. “Le-a fost teamă să nu existe repercusiuni asupra lor. Nu am nimic să le reproșez celor de la Pro TV. Lucrurile evoluaseră mult, erau puse într-o oarecare ordine, ajunsesem să facem și ședințele foto cu Andra, Andi Moisescu și Cabral”, declara Bendeac pentru Paginademedia.ro.
Echipa "Români au talent" va porni în octombrie căutările pentru noi eroi, care vor fi prezentaţi întregii țări în primăvara anului viitor.