EXCLUSIV Anca şi Ştefan Lungu fac botez la curte
Anca (28 ani) şi Ştefan Lungu (37 ani) se pregătesc să-şi creştineze fetiţa. Pentru evenimentul de la sfârşitul acestei luni, cei doi nu au ales un loc exclusivist, ci vor organiza totul chiar în curtea casei lor din Corbeanca.
Frumosul cuplu se află pe ultima sută de metri cu pregătirile. “Va fi un eveniment pe care îl vom sărbători la noi acasă, în curte, cu familia şi prietenii apropiaţi. Nașii Nataliei sunt şi naşii noștri de cununie, ei au un băieţel născut cu doar 20 de zile înaintea fetiţei noastre", a mărturisit ştirista de la Antena 1, pentru Click!
Micuţa va purta un nume cu o semnificaţie specială pentru cei doi, Natalia-Adriana. “Ştefan îmi spunea tot timpul că dacă vreodată vom avea o fetiţă, ea se va numi Natalia. Eu îi promisesem bunicii mele, Adriana, înainte de a pleca la ceruri, că dacă voi avea o fetiţă, îi va purta numele. Destinul a făcut ca micuţa să se nască chiar în ziua Sfântului Mucenic Natalie, adică pe 31 mai. Apoi am aflat că pe 26 august, în calendarul ortodox, sunt sărbătoriţi Sfinții Adrian şi Natalia", a mai spus Anca Lungu, pentru Click.
Prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 va afişa la botez o siluetă de vis. “În timpul sarcinii am pus în jur de 10 kilograme. Acum, la două luni de la naştere, mai am doar trei în plus”, a mărturisit Anca, pentru Click!